Yahoo! Mail şi-a reluat funcţionarea după o întrerupere de şapte ore în Europa

Serviciile companiei Yahoo!, un gigant al industriei internetului, au redevenit funcţionale joi după o pană de şapte ore în Europa, în special în Marea Britanie, pe durata căreia numeroşi utilizatori şi-au exprimat nemulţumirea în mesaje pe Twitter, prin care au cerut gigantului american să prezinte scuze publice, informează AFP şi Reuters.

'S-ar putea să nu puteţi accesa unele dintre serviciile noastre, inclusiv cel de e-mail. Principala noastră prioritate este rezolvarea acestei probleme', a anunţat grupul american pe Twitter în jurul orei 06:40 GMT. Potrivit unei hărţi publicate pe Downdetector, un site care monitorizează defecţiunile serviciilor digitale, aceste probleme tehnice s-au concentrat în principal în Marea Britanie şi în partea nordică a Europei de Vest.

Au fost afectaţi şi utilizatori din Spania, Franţa şi Germania, dar şi din Europa de Sud, India şi estul Statelor Unite. În Marea Britanie, mai mulţi operatori de telecomunicaţii precum BT, Sky şi TalkTalk, care folosesc Yahoo! pentru a trimite e-mailuri clienţilor lor, au avut la rândul lor de suferit din cauza acestor probleme tehnice.

Lucrurile au început să reintre în normal în debutul după-amiezii. În jurul orei 13:30 GMT, un nou mesaj pe Twitter publicat de Yahoo! anunţa că 'cele mai multe dintre servicii sunt din nou operaţionale'. 'Am fost afectaţi de o problemă tehnică. Ne pare rău şi vă mulţumim pentru răbdarea dumneavoastră', au adăugat reprezentanţii companiei americane. În pofida acestei reveniri la normalitate, utilizatorii nu şi-au ascuns frustrarea, în special pe Twitter, folosind hashtagul #YahooMail.

'Se pare că acum funcţionează, dar am o pauză de 7 ore fără e-mailuri... iar asta nu e bine deloc! Vor apărea în cele din urmă acele e-mailuri?', s-a întrebat utilizatorul Mark Bone din Bristol (oraş din sud-vestul Angliei), la fel ca mulţi alţi internauţi. Yahoo!, înfiinţat în 1995, a fost unul dintre cele mai populare servicii de e-mail din lume la începutul anilor 2000, fiind accesat de sute de milioane de utilizatori în fiecare zi. Treptat, compania americană a pierdut însă tot mai mult teren în faţa Gmail, serviciul de e-mail al Alphabet Inc.

Platforma Yahoo! include un serviciu de e-mail, un motor de căutare şi un serviciu de ştiri online. Compania a respins o ofertă de preluare cu 45 de miliarde de dolari primită de la Microsoft în 2008, însă a fost nevoită să îşi vândă divizia centrală de business cu 4,48 miliarde de dolari către Verizon Communicatons Inc. în 2017. Grupul Verizon a unit acea divizie de business cu AOL pentru a forma un joint-venture, denumit Oath. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel