X Factor 2018 PRESELECŢII. Datele şi oraşele. Declaraţia Deliei

Preselecțiile X Factor 2018 încep săptămâna aceasta, la București.

Jurații X Factor” au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii. Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s îi încurajează pe toți cei care visează la o carieră în muzică să facă pasul decisiv și să se înscrie pe adresa http://casting.a1.ro/xfactor/.

Horia Brenciu, juratul care a câștigat cel de-al șaptelea sezon alături de Jeremy Ragsdale, e de părere că fiecare tânăr care își dorește să devină artist trebuie, în primul rând, să fie foarte determinat. ”A te înscrie la X Factor nu înseamnă neapărat o carieră, dar e cu siguranță un pas, un imbold în viața oricărui concurent aspirant la celebritate. Depinde numai de el însă să asculte, să lase orgoliul la o parte și să se facă luntre și punte pentru a merge mai departe în muzică. E ușor să intri, greu e să te menții”, e de părere juratul ”X Factor”.

Colegul său, Carla’s Dreams este și el de acord cu Horia Brenciu. ”Este evident că X Factor are toate calitățile unei rampe extraordinar de bune de lansare, dar pe lângă asta, este nevoie de un șir de calități aparent auxiliare, dar critic importante!”, a declarat și Carla’s Dreams.

Ștefan Bănică spune că acesta ar putea fi un moment pe care concurenții să îl păstreze în memorie, dar și în suflet, o viață întreagă. ”Acest concurs poate reprezenta o trambulină de lansare în viitoarea lor carieră, pot transforma participarea lor la concurs într-un moment unic și frumos, pe care să-l țină minte toată viața!”, îi încurajează Ștefan Bănică pe viitorii concurenți.

Declaraţia Deliei

Frumoasa jurată Delia e convinsă că un succes pe scena ”X Factor” e mai mult decât a păși cu dreptul în muzică: ”E un pas important! Să participi la X Factor e ca și cum ți-ai începe cariera cu un hit!”.

Preselecțiile ”X Factor” 2018 încep săptămâna aceasta la București și continuă în mai multe orașe mai din țară, dar și la Chișinău. În total, nu mai puțin de 10.000 de kilometri sunt parcurși anual de echipă pentru a găsi vocea care are ”factorul X”, adică ar putea înconjura de trei ori România, pe lungimea granițelor!

Iată unde se va afla echipa ”X Factor” în perioada următoare pentru preselecții:

- BUCUREȘTI - 19 - 22 aprilie – Universitatea Româno-americană, Bulevardul Expoziției, nr. 1B, Sector 1
- CLUJ NAPOCA - 25 aprilie – Hotel Univers T, strada Alexandru Vaida Voevod, nr. 53-55
- CHISINAU - 26 aprilie – Hotel Cosmos - Bulevardul Constantin Negruzzi, nr. 2
- ORADEA - 27 aprilie – Hotel Nevis Wellness & Spa, strada Lăpușului nr. 2
- IAȘI - 28 aprilie – Universitatea Apollonia, strada Muzicii, nr. 2
- TIMIȘOARA - 29 aprilie – Hotel Boavista, aleea F.C. Ripensia, Nr. 7A
- GALAȚI - 30 aprilie – Faleza Hotel by Vega, strada Roșiori, nr. 1
- SIBIU - 1 mai – Hotel Ibis, Calea Dumbrăvii 2-4
- CRAIOVA - 3 mai – Hotel Helin Central, strada A. I. Cuza, nr 14.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel