X Factor 2017. Concurenţi eliminaţi 1 decembrie. Horia Brenciu a decis duelurile

Vineri, 1 decembrie, grupa de peste 24 de ani a lui Horia Brenciu a intrat în Bootcamp.

X Factor 2017. Concurenţi eliminaţi 1 decembrie. Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun. Prin urmare, vineri seară, tensiunea a fost la cote maxime, până în ultima clipă.

"Tocmai ai pierdut un diamant neşlefuit", i-a spus ultimul concurent care a intrat pe scenă lui Horia, mai exact Cristian Armando Drăgan, care nu a primit un scaun.

X Factor 2017. Concurenţi eliminaţi 1 decembrie. "Ca spectator-jurat în audiții și mentor în etapele următoare, provocările sunt la tot pasul. Pentru mine provocarea cea mai mare este NOUTATEA. Fără ea n-ar exista surpriza, care de fapt reprezintă unul dintre combustibilii unei emisiuni de televiziune. Că acest ferment vine de la concurenți, prin tot felul de manifestări muzicale sau de comportament, că noutatea este generată și de jurați sau chiar de prezentatori, ei bine, toate astea mă testează pur și simplu pe mine. Și manifestările mele sunt în consecință, spontane, firești, ca-n viață! Mă bucur, mă supăr, mă joc, mă entuziasmez, mă enervez, câteodată am prea multe idei, dar sub nicio formă nu caut să mint sau să-mi pun o mască. Au trecut 7 ani de când sunt jurat la concursurile de talente și cuvântul plictiseală mi-e total străin. Tot ceea ce sper este ca și în viitor să existe la fel de multe provocări care să mă modeleze ca jurat, dar în special ca om", spusese juratul.

X Factor 2017. Concurenţi eliminaţi 1 decembrie. Horia Brenciu a ales cei patru concurenți norocoși. Astfel, Vlad Gliga, Jeremy Ragsdale, Alexandra Crăescu și Katerina Biehu formează echipa cântăreţului.

Duelurile se vor da între cele mai bune voci feminine și, de cealaltă parte, cele mai bune voci masculine. „Vom avea un băiat şi o fată în galele finale. Baftă tuturor! Mulţumesc publicului!", a spus Horia Brenciu la final.

X Factor 2017. Concurenţi eliminaţi 1 decembrie. Nu au trecut mai departe Cristian Nistor, Georgi Simeonov, Maria Gogu, Mike Obinna, Miruna Ionescu, Cristian Armando Drăgan.

[citeste si]

X Factor 2017. Concurenţi eliminaţi 1 decembrie. Concurenţilor aleşi de cei patru juraţi li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. "Finalistul publicului" va fi aflat abia în etapa galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei 8 finaliști, se califică în etapa Galelor următorul clasat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel