Wilder - Breazeale. Când va fi lupta pentru centura greilor

Deontay Wilder a fost somat de WBC să stabilească o dată pentru meciul de titlu cu Dominic Breazeale.

Consiliul Mondial al Boxului (WBC) l-a somat pe americanul Deontay Wilder, campionul său mondial la categoria grea, să îşi pună în joc titlul în faţa challenger-ului oficial, compatriotul său Dominic Breazeale, informează AFP. 'Dominic Wilder trebuie să îşi îndeplinească obligaţia de a-l înfrunta pe Dominic Breazeale', a indicat WBC pe contul său de Twitter.

Această decizie vine după eşecul negocierilor pentru organizarea unui meci revanşă între Wilder şi britanicul Tyson Fury, la trei luni după prima lor confruntare, încheiată nedecis. Promotorii lui Wilder şi Breazeale au la dispoziţie până pe 4 aprilie pentru a ajunge la un acord. Potrivit postului american de televiziune ESPN, cele două părţi au început deja negocierile şi s-ar putea pune rapid de acord pentru un meci, care să aibă loc pe 18 mai, la Barclays Center din New York.

Wilder este neînvins ca profesionist, având în palmares 40 de victorii, între care 39 înainte de limită, şi un egal, în timp ce Breazeale a înregistrat 20 de victorii (18 prin KO) şi o înfrângere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel