Washingtonul invită India să relaxeze restricţiile impuse în provincia Kashmir

SUA au invitat India să relaxeze 'rapid' restricţiile impuse în Kashmir, a declarat joi un responsabil american, la o zi după întâlnirea dintre preşedintele american Donald Trump şi liderii indian şi pakistanez în marja Adunării Generale a ONU la New York, potrivit AFP şi Le Figaro.

,,Sperăm să vedem măsuri rapide: ridicarea restricţiilor şi eliberarea tuturor persoanelor arestate' după ce New Delhi a revocat la începutul lunii august autonomia constituţională părţii din Kashmir aflate sub control indian, a explicat presei principala responsabilă a diplomaţiei americane pentru această regiune, Alice Wells.

Ea a reafirmat că preşedintele american este 'gata de o mediere' în această disputată regiune himalayană dacă India şi Pakistanul 'îi vor cere', subliniind totodată că premierul indian Narendra Modi a respins până în prezent orice iniţiativă diplomatică străină. 'SUA sunt îngrijorate de arestările generalizate, inclusiv cele ale unor responsabili politici şi şefi de întreprinderi, şi de restricţiile impuse locuitorilor din Jammu şi Kashmir', a insistat ea. 'Noi sperăm că guvernul indian va relua rapid dialogul politic cu responsabilii locali şi va programa cât mai curând posibil alegerile promise', a mai spus Alice Wells. Tensiunile s-au acutizat între India şi Pakistan după ce New Delhi a revocat la începutul lunii august autonomia constituţională zonei din Kashmir pe care o controlează şi este revendicată de către Islamabad.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel