Wall Street Journal: Deutsche Bank ar putea concedia pe plan global până la 20.000 de angajaţi

Deutsche Bank AG pregăteşte concedierea a 15.000 până la 20.000 de angajaţi, sau mai mult de una din şase poziţii la nivel global, a anunţat vineri Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Concedierile vor avea loc probabil în decurs de peste un an şi vor viza toate regiunile şi sectoarele de activitate, potrivit WSJ. Discuţii la vârful conducerii privind restructurarea au avut loc joi şi vineri dar încă nu s-a luat o decizie finală, au declarat surse financiare pentru Reuters. Membrii Comitetului de supervizare al Deutsche Bank au discutat planurile în această lună şi au acceptat concedieri masive, susţin sursele citate de Reuters.

Directorul general Christian Sewing încearcă să-i convingă pe investitori că poate redresa cel mai mare grup bancar german, ale cărui acţiuni au ajuns luna aceasta la un nivel scăzut record. Vineri, acţiunile Deutsche Bank au urcat cu 4,8% după ce Rezerva Federală a SUA a anunţat că cea mai mare bancă din Germania a trecut testele de stres.

Subsidiara americană a Deutsche Bank este afectată de litigii judiciare, investigaţii ale autorităţilor de reglementare şi performanţe sub aşteptări. Şi Financial Times anunţa luna aceasta, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Deutsche Bank intenţionează să-şi revizuiască activităţile de tranzacţionare înfiinţând o aşa numită 'bancă de rebuturi', unde să păstreze active care nu sunt de bază, în valoare de zeci de miliarde de euro.

Măsurile fac parte din procesul de restructurare al diviziei de investiţii

De asemenea, vor fi reduse sau chiar închise unele activităţi de tranzacţionare de acţiuni şi derivate din afara Europei. La 'banca de rebuturi' vor fi depozitate sau vândute active de până la 50 de miliarde de euro. Măsurile fac parte din procesul de restructurare al diviziei de investiţii, o sursă majoră de venituri pentru cea mai mare bancă din Germania, care în ultimii ani s-a confruntat cu declinul profiturilor.

În aprilie, Deutsche Bank şi Commerzbank, au anunţat în mod oficial că au pus capăt discuţiilor demarate la mijlocul lunii martie în vederea unei fuziuni care ar fi dat naştere unui gigant bancar german. Dacă ar fi fuzionat, Deutsche Bank şi Commerzbank ar fi creat un gigant bancar cu active în valoare de aproape 1.800 de miliarde de euro şi o capitalizare bursieră cumulată de aproximativ 25 de miliarde euro. Împreună entitatea ar fi controlat 20% din piaţa de retail banking din Germania şi un efectiv de 140.000 de angajaţi la nivel mondial.

Ambele bănci se străduiesc să revină pe profit după criza financiară din 2008. Unii politicieni germani sperau că apariţia unui 'campion naţional' va putea face faţă concurenţei venite din SUA şi Europa. Incapacitatea de a ajunge la un acord de fuziune cu Commerzbank va pune presiuni asupra echipei manageriale de la Deutsche Bank pentru ca aceasta să adopte modificări radicale, precum restructurarea băncii de investiţii din SUA, restructurare solicitată de organismele de reglementare şi de unii investitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel