Voucher Materna: Gravidele şi cuplurile infertile, sprijin financiar

Gravidele şi cuplurile infertile din Bucureşti ar putea primi de la Primăria Capitalei un sprijin financiar, sub forma unor vouchere. În acest sens, două proiecte de hotărâre urmează a fi dezbătute în şedinţa CGMB din 28 martie.

'Se aprobă proiectul privind acordarea unui sprijin financiar femeilor gravide din Bucureşti pentru achitarea medicamentelor şi serviciilor medicale, denumit Voucher-ul Materna Bucureşti. (...) Prin acest proiect femeile însărcinate vor beneficia, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu analizele medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi pentru eventualele tratamente necesare nedecontate', prevede unul dintre proiecte.

Potrivit acestuia, voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 de lei, împărţite în tichete de câte 50 de lei, acordându-se de două ori: după procesarea cererii se acordă primul voucher, în baza primei adeverinţe medicale, iar după intrarea în luna a şasea de sarcină se dă al doilea voucher, în baza celei de-a doua adeverinţe medicale. Proiectul este destinat femeilor însărcinate cu domiciliul în Bucureşti sau care au viza de reşedinţă dobândită înainte cu cel puţin 6 luni de la data demarării acestuia, se arată în expunerea de motive.

Demararea proiectului de acordare a stimulentului pentru nou-născuţi a reliefat un aspect negativ al sarcinii la femeile vulnerabile din Capitală, în sensul că acestea nu se prezintă, într-un procent destul de mare, la cabinetele de specialitate pentru luarea în evidenţă a sarcinii şi monitorizarea corespunzătoare a acesteia, spun iniţiatorii. În raportul de specialitate se menţionează că, anual, în municipiul Bucureşti, se nasc aproximativ 20.000 de copii.

Natalitatea, în scădere

Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în perioada 2010 - 2015, numărul nou-născuţilor vii, ai căror părinţi au rezidenţa pe raza municipiului Bucureşti, a scăzut, astfel că, dacă în 2010 s-au înregistrat 21.147 de copii, în 2015 numărul a fost de 19.255. Potrivit unor date prezentate de Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, ponderea populaţiei tinere (0-14 ani) şi a celei adulte (15-64 de ani) se va reduce, în timp ce proporţia populaţiei de 65 de ani şi peste va creşte exploziv, apropiindu-se de 20% în 2030 şi depăşind 26% în 2060.

Se impune în continuare o intervenţie activă a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) în domeniul încurajării natalităţii şi ratei fertilităţii, relevă raportul de specialitate.

* Cel de-al doilea proiect vizează acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti care au indicaţie medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro.

Proiectul 'O şansă în plus pentru cuplurile cu infertilitate' constă în acordarea de vouchere pentru realizarea fertilizării in vitro', prevede acest proiect. Voucherul are o valoare totală de 10.800 de lei, acesta va fi împărţit în tichete de câte 100 de lei şi se va acorda în trei tranşe: după procesarea cererii se va acorda primul voucher de 3.600 de lei, în baza primei scrisori medicale; înainte de efectuarea puncţiei ovariene se acordă al doilea voucher cu o valoare de 3.600 de lei, în baza celei de-a doua scrisori medicale; înainte de embriotransfer se acordă al treilea voucher de 3.600 de lei, în baza celei de-a treia scrisori medicale.

Bugetul multianual al proiectului va fi de 10.800.000 de lei pentru perioada iunie 2018 - decembrie 2019 pentru aproximativ 1.000 de beneficiare. În raportul de specialitate se arată că se vor deconta 1-2-3 proceduri în decursul a 18 luni, pentru aceeaşi persoană. Se menţionează că procedurile sunt recomandate de medici.

Criteriile de eligibilitate sunt următoarele: cupluri infertile care au indicaţie pentru efectuarea procedurii FIV/ET; membrii cuplului au calitatea de asigurat, conform prevederilor art. 222, alin. 1 din Legea 95/2006; cuplu autolog şi/sau cupluri în care partenerul suferă de azoospermie; vârsta femeii cuprinsă între 25 şi 45 de ani. Dosarul va cuprinde: cerere conform modelului afişat pe site-ul www.assmb.ro, copii acte de identitate ambii parteneri, domiciliu stabil în Bucureşti al partenerei căreia îi este indicată începerea procedurii de FIV sau viză de reşedinţă în Bucureşti dobândită cu cel puţin 6 luni înainte de începerea proiectului, trei scrisori medicale, dintre care una cu indicaţia începerii FIV eliberată de o unitate sanitară publică sau privată acreditată de ANT pentru FIV, alta privind realizarea puncţiei ovariene şi ultima referitoare la embriotransfer.

[citeste si]

Dosarul va fi depus la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale, Serviciul de Promovare a Sănătăţii, sau pot fi transmise electronic pe email [email protected]. Potrivit datelor INS, în România rata fertilităţii scade alarmant.

Se estimează că, în acest ritm, în 2050, România va ajunge la o populaţie de 14 milioane de locuitori. În România se efectuează anual 5.000 de FIV-uri, de zece ori mai puţin decât în Europa de Vest. În acelaşi raport de specialitate se mai arată că unul din şase cupluri care încearcă să aibă un copil va avea dificultăţi în a obţine sarcina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel