Voturi Guvern Orban - partid Ponta. Chirieac: Pro România s-a rupt!

Victor Ponta FOTO AGERPRES
Victor Ponta FOTO AGERPRES

Bogdan Chirieac a făcut o scurtă analiză înainte de votul pentru învestirea Guvernului Orban.

„După negocierile de noaptea trecută, după intervențiile lui Mihai Tudose, Daniel Constantin, ruperea Pro România, cred că vom avea depunere de jurământ în această seară. Așa arată lucrurile în momentul acesta. Atenție: probabil că se negociază și acum. Probabil că se fac calcule, se încearcă oprirea trecerii acestui Guvern, care riscă să desființeze două partide, atât ALDE, cât și Pro România, partide care au votat moțiunea de cenzură. Dar cred că lucrurile sunt deja pe un alt palier, fiindcă, practic, dacă nu ar trece acest Guvern, Klaus Iohannis pășește cu stângul în primul tur al prezidențialelor”, a spus luni analistul politic Bogdan Chirieac într-o intervenție telefonică la Antena 3. Declarațiile au fost făcute în timp ce ședința plenului reunit al celor două camere ale Legislativului, în care se votează învestirea Guvernului Orban, era în plină desfășurare.

„Anticipatele sunt imposibil de realizat în acest moment”, a mai spus analistul politic în aceeași intervenție telefonică.

Întrebat, ulterior, dacă există o posibilitate ca Pro România să se rupă după ziua de luni, a răspuns astfel: „Pro România s-a rupt după ziua de astăzi. Indiferent ce s-a negociat înainte - și eu înțeleg că se negociază ceva care s-a și îndeplinit - Victor Ponta a anunțat public că, dacă cei trei miniștri respinși în Comisii nu sunt retrași, Pro România nu va vota Guvernul. Din punct de vedere politic, are sens și e corect. Ori, în acest moment, câteva persoane au spus: până aici! Mergem să votăm Guvernul, pentru că, brusc, ne dăm seama că țara are nevoie de stabilitate. Țara nu avea nevoie de stabilitate când s-a votat moțiunea de cenzură? Deci, din momentul acesta, nu poți să mai spui că Pro România este partidul vedetă, care a fost la europarlamentare și la moțiunea de cenzură”.

Pentru a putea fi învestit Guvernul Orban, sunt necesare cel puțin 233 de voturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel