Vot diaspora. Meleşcanu, anchetă în ţările în care au fost probleme

Vot diaspora.
Vot diaspora.

Mesajul ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, în contextul organizării alegerilor europarlamentare şi a referendumului naţional, în data de 26 mai, în străinătate.

Doresc să-mi exprim regretul şi să cer scuze tuturor românilor din diaspora care nu au putut să-şi exercite dreptul de vot sau care au fost obligaţi să stea la coadă ore întregi pentru a putea vota. În pofida măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Externe privind creşterea numărului secţiilor de votare din străinătate, care au ajuns la 441, procesul de votare în mai multe state, în special în Europa, nu s-a desfăşurat în condiţii bune sau satisfăcătoare.

În consecinţă, am dispus o anchetă în ţările în care s-au semnalat situaţii regretabile, pentru a stabili cauzele şi măsurile necesare pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente. De asemenea, am solicitat elaborarea în regim de urgenţă a unei analize la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, pentru identificarea de soluţii concrete şi propuneri de modificări legislative care să contribuie la dezvoltarea unui sistem de votare adaptat nevoilor diasporei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel