Vosganian, în plenul reunit al Parlamentului. Ce a zis de Iohannis

Vosganian FOTO AGERPRES
Vosganian FOTO AGERPRES

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis „trimite către Parlament pamflete” în loc să discute fondul problemelor.

„Noi avem un preşedinte care trimite către Parlament pamflete în care face aprecieri înţesate de adjective, în loc să discute fondul problemelor. Eu socotesc că este pentru noi limpede că ceea ce a făcut preşedintele României este doar o imagine publică”, a susţinut Vosganian în plenul reunit al Parlamentului.

El a adăugat, referindu-se la cererea preşedintelui Iohannis către Parlament de reexaminare a proiectului bugetului de stat, că 'textul este general'.

„Noi nu răspundem la pamflete, textul este general şi cuprinde calificative impardonabile pentru un preşedinte care face evaluări cu privire la calitatea actului de guvernare, care foloseşte sintagme apocaliptice de tipul bugetul ruşinii naţionale fără să ne definească exact ce înseamnă ruşinea şi cui ar trebui să-i fie ruşine în ţara asta. De aceea, fiind vorba despre un pamflet, noi l-am citit, îi mulţumim şi îl trimitem înapoi spre promulgare”, a mai precizat Vosganian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel