Volkswagen în România. Viorica Dăncilă: Noi am făcut demersuri, nu ni s-a alăturat președintele

Volkswagen
Volkswagen

 Premierul interimar Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la Arad, că în timp ce Guvernul trimitea scrisori, iar ministrul Radu Oprea a fost în Germania, în vederea atragerii investiției Volkswagen, președintele, în calitate de reprezentant al României în Consiliul European, „nu a făcut acest lucru”.

Premierul interimar Viorica Dăncilă a spus, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Arad, că Guvernul continuă demersurile pentru atragerea investiției Volkswagen în România.

„Noi am făcut toate demersurile pentru a fi această investiție la Arad și continuăm aceste demersuri. Pot să vă spun că eu, în calitate de prim-ministru, am trimis o scrisoare cu toate facilitățile pentru ca această investiție să aibă loc în România, dar pentru orice investiție, pentru orice lucru bun pentru România trebuie să existe un efort conjugat din partea premierului, a președintelui, a tuturor factorilor decizionali”, a spus Viorica Dăncilă citată de Mediafax.

"Guvernul a făcut toate demersurile"

Premierul interimar susține că Guvernul a făcut toate demersurile, „dar nu ni s-a alăturat și președintele, care putea să vorbească cu ceilalți”.

„În timp ce noi trimiteam scrisori, în timp ce ministrul Radu Oprea a fost în Germania, a discutat pentru această investiție în România, vedem că președintele României nu a făcut acest lucru, lucru demonstrat de scrisoarea pe care grupul popularilor europeni a trimis-o către Volkswagen, stipulând că această investiție ar fi mai bine să fie în Bulgaria. O întrebare vine de la sine: în Consiliul European, reprezentantul României este președintele. Președintele face parte din grupul popularilor europeni, chiar n-a putut vorbi cu liderul popularilor europeni, domnul Weber, pentru ca această investiție să aibă loc în România? Nu era o investiție pentru Guvernul României, era pentru arădeni și pentru oameni. Atunci când vrei un lucru, pe obiective importante pentru țară, trebuie să existe dialog și o abordare constructivă, dar iată că noi am făcut toate demersurile, avem condiții mult mai bune decât Bulgaria, dar nu ni s-a alăturat și președintele, care putea să vorbească cu ceilalți.”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Compania Volkswagen a amânat decizia

Marţi, 15 octombrie, compania Volkswagen a amânat decizia de a construi o fabrică de mașini în Turcia, pe fondul criticilor internaționale asupra invadării nordului Siriei care ar fi putut afecta reputaţia companiei germane.

„Urmărim cu atenție situația actuală și privim cu îngrijorare evoluțiile”, a spus un purtător de cuvânt al companiei, la acel moment.

Pe lista locațiilor luate în calcul pentru noua fabrică s-au aflat și România și Bulgaria, iar după primul anunț al amânării oficialii români au spus că au făcut demersuri pentru ca România să fie luată din nou în seamă pentru investiția de peste un miliard de euro. Acestea au inclus o serie de promisiuni de facilități speciale pentru constructorul german.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel