Vladimir Beliș, fost director al IML: Ce situație de urgență, după 19 ore? Când vin probele ADN în cazul de la Caracal

Cât de repede pot veni probele ADN în cazul crimei de la Caracal a explicat Vladimir Beliș, fostul director al IML.

Vladimir Beliș a precizat, duminică dimineața, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că: ”Rezultatele vin în funcție și de natura probei. La nivelul expertizei ADN, noi suntem la nivelul țărilor avansate, nu sunt probleme de aparatură sau de tehnică, însă problema este că proba trebuie să fie fie proaspătă și rezultatele sunt mai rapide, altceva este când probele sunt vechi sau denaturate de alte substanțe sau dacă este vorba de oase sau dinți. Deci, variază între o zi și șapte-opt zile, în funcție de natura probei”, a spus specialistul.

”Prima problemă care trebuie rezolvată este să stabilească cu precizie dacă oasele și dinții care au fost găsiți sunt de natură umană sau animală. De la asta se pleacă. În momentul în care se stabilește că sunt de natură umană atunci se fac pe aceste probe investigații ADN, pentru stabilirea profilului genetic al probei care se compară cu profilul genetic al victimei, al lui Alexandra în cazul nostru. Etapa a treia înseamnă a se găsi corespondență între profilul genetic al acestor probe și eventuale probe ridicate de pe obiecte luate de la presupusul criminal, pentru a se face legătura între faptă și persoană. Acestea sunt etapele clasice”, a mai precizat Vladimir Beliș.

Presupusul criminal de la Caracal, Gheorghe Dincă, a declarat că urmele de foc găsite la el acasă la el sunt din cauză că a dat foc la niște haine pentru a alunga țânțarii, deci probele ar putea fi denaturate. Legat de intervenția tardivă a polițiștilor, Beliș a spus:

Aici este o mare deficiență. După ce dai telefon la 112 nu se ajunge la fața locului după atâtea ore. Se ajunge imediat. Asta e de râsul râsului. Degeaba mai dai la 112! Ce situație de urgență, după 19 ore? Este inadmisibil. Fără comentarii” a precizat fostul director al IML.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel