Vlad Cosma- Negulescu- Onea Lucian, înregistrări. ”Dosare fabricate împotriva lui Ponta, Ghiță”

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a dezvăluit într-o serie de înregistrări prezentate la Sinteza Zilei,cum șefii DNA Ploiești, în frunte cu procurorul-șef Onea Lucian și cu celebrul procuror Negulescu fabricau dosare împotriva lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță și a familiei Cosma. Mai mult, aceștia îl amenințau pe Vlad Cosma că îi vor aresta sora.

"Din acest grup organizat fac parte Onea Lucian, procuror şef al DNA, Deaconu Giruela, printre altele şi naşa dnului Onea, celebrul procuror suspendat Negulescu, cât şi poliţiştii judiciari Mihai Iordache şi Florea Gabriel. Scopul lor era să inventeze dosare, pe baza probelor fabricate. În acest mod a fost promovat Negulescu, zis Portocală împreună cu procurorul Onea fabrica probe pentru dosarul care îl viza pe premierul Ponta. Grupul infracţional a aşteptat şi au început să facă probe împotriva premierului şi a celor din jurul său.Aşa a apărut dosarul Hidro. Comanda primită era să se inventeze probe din care să rezulte că banii au ajuns prin deputatul Ghiţă în campania pentru prezidenţiale a lui Victor Ponta.

În data de 24 aprilie 2015, după ce am devenit suspect în dosarul Hidro, procurorul Negulescu m-a invitat la masă alături de alte persoane.După ce a consumat mai multe sticle de vin, mi-a spus că ţine foarte mult la sora mea şi că e supărat că procurorul Onea vrea să îi facă un dosar.

Conştient fiind că ne mai fabricaseră 4 dosare penale şi că sora mea creşte singură un copil de 5 ani, am acceptat propunerea de a mă întâlni cu procurorul Onea.

Așa a ieșit dosarul Hidro

După ce Ponta a pierdut, au fabricat probe împotriva premierului şi a celor de lângă el. Aşa a ieşit dosarul Hidro. S-au inventat probe. Grupul infracţional de procurori de la DNA Ploieşti au fost abuzivi şi nelegali. Datorită relaţiilor de prietenie ale surorii mei cu el, Negulescu m-a invitat la masă. După ce a consumat 4 sticle de vin mi-a spus că ţine la sora mea. Mi-a spus că Onea vrea să îi facă dosar şi că vrea să-l aresteze pe Sebastian Ghiţă.

Am acceptat propunerea lui Negulescu să mă văd cu Onea Lucian. Au ameninţat voalat. Pe aceşti procurori nu îi poate opri nimeni. Onea Lucian mi-a spus şi cum îi va face pe Sebastian Ghiţă sau Victor Ponta şi că o arestează pe sora mea. I-am spus că accept orice doar să nu îmi aresteze sora. Trebuia să falsific probe şi să le plantez. Am început şi încercat să înregistrez şi pozez, să las urme", a tunat fostul deputat.

Fostul deputat, care este fratele Andreei Cosma, cu care procurorul Negulescu a vrut să aibă o idilă, a înregistrat o serie de convorbiri pe care le-a avut cu procurorul Portocală.

Potrivit convorbirilor, reiese că procurorul Negulescu a fabricat probe în dosarul lui Sebastian Ghiță. Mai mult de atât, probele fabricate în dosar au fost trimise lui Kovesi, primind aprobare pentru acestea. 

Onea, solicitare

De semenea, Vlad Cosma dezvăluie cum procurorul DNA Ploieşti Onea i-ar fi cerut să modifice documente, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă.

"Aceste probe false au fost folosite cu rea credinţă pentru a induce în eroare judecătorii de la Tribunalul Prahova când a fost cerut mandat de arestare pentru Sebastian Ghiţă.M-au pus să modific pozele care au venit în plic, să le fac din nou, fără dată. (...)  Sunt la fel, numai că le-am scos data. Nicolas Anatolie...o să-i umplu 8-ul ăsta de aici. Şi să mai umplu aici, încă un 8 la Matei Maria.”,  spune Vlad Cosma.

„Mă duc cu tabelele modificate înapoi la DNA, la Onea Lucian care se uită la ele şi îmi spune că e foarte mulţumit.

Procurorul Negulescu m-a chemat să-mi spună ulterior că am reuşit să o salvez pe sora mea, dar să am grijă la ce spune procurorul Onea. Probele au fost folosite împotriva lui Sebastian Ghiţă. Aşa au reuşit să introducă în dosar nişte probe false, prin care au reuşit să aresteze un deputat şi sp compromită un premier şi familia sa. În acelaşi mod a fost fabricat şi dosarul în care mă judec la ÎCCJ, fiind adus un stick cu probe false. La acest moment, stickul a dispărut, iar martorul mincinos a recunoscut în faţa judecătorilor.", a declarat Vlad Cosma în înregistrare.

Redăm mai jos câteva rânduri din înregistrările făcute de Vlad Cosma:

Negulescu: Nu vreau să aibă reprezentarea că eu am fost la capătul... Vlad Cosma: Păi oricum o are. Negulescu: Că ce? Vlad Cosma: Că tu eşti. Negulescu: Că eu sunt? De ce? Ai vorbit cu el acum şi ţi-a lăsat Vlad Cosma: Nu , dar vede toată lumea. Negulescu: Adică ce vede toată lumea? Că nu înţeleg. Cine vede? Vlad Cosma: Că întrebi. Că Toader, că Bădescu, că na... Negulescu: Toader e DAUNĂ TOTALĂ Vlad Cosma: Păi vede că-l chemi...mna. Negulescu: Păi NU L-AM CHEMAT, IL ARD CA PE UN ȘOARECE. TOADER A FOST AŞA...UN FETIŞ. Vlad Cosma: Da, dar vede că tu.. Negulescu: Şi cine să-l ia pe Toader? Îl iau eu...", se arată într-o primă înregistrare.

Înregistrările arată cu lux de amănunte cum s-au falsificat probele în dosarul lui Victor Ponta, miza fiind campania electorală prezidenţială a fostului premier. 

MIRCEA NEGULESCU Facem regia împreună.

VLAD COSMA Asta zic.

MIRCEA NEGULESCU Îl verificăm pe ăsta.

"Am cumpărat un telefon cu cartelă cum mi-a zis Negulescu. Printr-o minune, Petran spune că e plecat şi asta e o minune. Negulescu m-a sunat şi mi-a spus că e nervos şi că nu poate rezolva cu probele. Îmi oferă un alt plan de falsificare a probelor. Să scriu o declaraţie anonimă cu tabelele şi să o trimit la sediul DNA Ploieşti”, dezvăluie Cosma.

MIRCEA NEGULESCU Eu m-am gândit aşa. Dacă o punem într-un plic şi o trimitem anonimă la DNA.

„Am realizat că tot ce fac aceşti oameni este ilegal. M-am filmat singur cu tabelele pe 18 mai 2015. Am trimis din Chişinău la DNA Ploieşti toate documentele cerute. Mi s-a spus că faxul a sosit şi aşteaptă plicul din Moldova. Onea mi-a cerut să modific tabelele pentru că îl încurcă anul 2012. cele originale le-am rupt", a mai spus Vlad Cosma.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel