Vizită Papa Francisc. Mesajul Suveranului Pontif pentru români

Papa Francisc
Papa Francisc

Mesajul adresat de Sanctitatea Sa Papa Francisc românilor înaintea vizitei sale în România a fost difuzat marţi seară, la ora 20:00, la TVR.

"Dragi fraţi şi surori din România!

Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial.

Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare.

Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhulşi cu sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu pastorii şi cu credincioşii catolici. Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge au fost tot fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpuri recente, precum cei 7 episcopi, greco-catolici, pe care voi avea bucuria de a-i proclama martiri.

Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieţii este o mostenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. este o moştenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care perticipă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună, mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în acest sens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune tuturor şi vă dau binecuvântarea mea şi vă cer: Vă rog să vă rugaţi pentru mine. Să ne vedem cu bine!" a spus Papa Francisc. 

Papa Francisc poate fi salutat, la sosirea în România, pe data 31 mai, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenţi.

Pe celelalte porţiuni ale traseului coloana Suveranului Pontif se va deplasa conform protocolului de securitate impus de eveniment şi de aceea, pe aceste tronsoane de deplasare scad şansele de a-l vedea pe Papa Francisc. Pe traseul de deplasare al coloanei oficiale este interzisă folosirea dronelor.

VEZI ŞI Vizită Papa Francisc. Restricţii pentru participanţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel