EXCLUSIV  Vizită Papa Francisc. Dan Ciachir: Numai la noi se poate întâmpla un asemenea lucru

Înainte ca vizita Papei Francisc în ţara noastră să înceapă, nenumărate televiziuni foloseau pentru ea adjectivul „istorică". Se pare că numai la noi se poate întâmpla un asemenea lucru: catalogarea unui fenomen înainte ca el să se fi produs. Lăsăm la o parte faptul că o definiţie a lui Iorga pe aceeaşi temă este foarte drastică: „Un fapt este istoric – spunea marele savant – numai atunci când niciuna dintre rădăcinile sale nu mai atinge prezentul".

Deocamdată, călătoria în ţara noastră a Papei Francisc ne oferă un termen de comparaţie pentru vizita înaintaşului său, marele pontif Ioan Paul al II-lea, de acum cu 20 de ani, aceasta din urmă fiind cu adevărat istorică. Şi iată de ce. Ioan Paul al II-lea făcea prima sa vizită ecumenică într-o ţară ortodoxă. Un episod istoric se verifică prin perspectivele pe care le deschide. După vizita în România, Ioan Paul al II-lea a călătorit şi în alte ţări majoritar ortodoxe. Trei ani mai târziu, în 2002, vizita Bulgaria. A mers, de asemenea, şi în Grecia. În felul acesta, prezenţa unui papă într-o ţară ortodoxă devenea din excepţie – cum s-a întâmplat în România – un fapt obişnuit.

Istorice au fost şi anumite momente de slujire, când întâistătătorii celor două Biserici, Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist, au slujit împreună – fără să se împărtăşească, desigur, din acelaşi potir. Iarăşi o premieră sau un fapt istoric, de care s-a cam uitat în aceste două decenii, este declaraţia comună a celor doi întâistătători referitoare la războiul din Iugoslavia, care era atunci în toi.

Prevalent ecumenică, vizita lui Ioan Paul al II-lea a fost, totodată, şi una de stat, întrucât s-a întâlnit cu preşedintele de atunci al României, Emil Constantinescu, respectiv una discret apostolică, dat fiind că l-a întâlnit pe cardinalul Todea, precum şi ierarhia şi clerul catolic şi greco-catolic de la noi. În fine, ca fapt secundar, dar tot de natură istorică, este şi acela că, pe 3 aprilie 2005, în toate bisericile din România s-au făcut parastase pentru odihna sufletului Papei Ioan Paul al II-lea, trecut la cele veşnice cu o zi înainte, fapt care arăta urma adâncă lăsată de el în memoria românilor. Îmi amintesc că la Biserica Sfântul Ilie-Gorgani, unde merg la Liturghie, am văzut fotografia Papei, cu panglică neagră peste ea, aşezată la baza icoanei Maicii Domnului.

Vizita Papei Francisc în România, care a durat tot trei zile, ca şi a lui Ioan Paul al II-lea, a fost prevalent vizită de stat şi apostolică. A trezit sentimente de elan şi bucurie, revelându-ne astfel un mare creator de atmosferă. Însă între istorie şi atmosferă există o mare deosebire...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel