Vișinescu a fost acuzat de genocid. I s-a făcut rău la audieri

visinescu2
visinescu2

Alexandru Vișinescu a fost pus sub învinuire, marți, pentru genocid.

Alexandru Vișinescu a fost audiat la Parchetul General și i s-a făcut rău în timpul discuțiilor cu procurorii.

Fostul comandant al închisorii de la Râmnicu-Sărat a fost pus sub învinuire pentru infracțiunea de genocid.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a depus săptămâna trecută o sesizare penală în care fostul torţionar este acuzat de omor deosebit de grav.

Alexandru Vişinescu a adus, marți, la Parchetul General, talonul și cuponul pensie pentru a arăta cât câștigă lunar.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de VIŞINESCU ALEXANDRU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.  

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy