Viorica Dăncilă, ședință la sediul PSD

Sedinta PSD
Sedinta PSD

Viorica Dăncilă și liderii PSD s-au reunit într-o ședință la sediul de partid.

Viorica Dăncilă, șeful de campanie Lia Olguța Vasilescu, președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor s-au reunit duminică seara la sediul partidului din Kiseleff. Discuțiile ar viza prezența la vot și mobilizarea electoratului, potrivit unor surse politice, citează Mediafax.

Și fostul ministru al Agriculturii Petre Daea este la sediul PSD. Social-democrații discută, printre altele, despre prezența la urne a românilor, aceștia fiind mulțumiți de felul în care s-a mobilizat electoratul PSD la vot, au precizat sursele citate.

Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot, la ora 16.00, a fost de 35,81%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 33,4%. În anul 2014 prezența era de 44,50%.

De asemenea, 705.681 români au votat în străinătate până duminică la ora 16.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit BEC. A fost astfel depășită prezența totală la urne în Diaspora de 675.348 din primul tur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel