Viorica Dăncilă, propunere premier. Bogdan Chirieac: Se cere cu putere. Constituțional, e imposibil

După ce social-democraţii au nominalizat-o pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, Klaus Iohannis se consultă cu partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament. Miercuri, analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o serie de precizări importante.

“Din ce am văzut pe rețelele de socializare și în presa arondată (...), se cere cu putere respingerea doamnei Viorica Dăncilă. Și chiar respingerea oricărui alt premier promovat de PSD”, a spus Bogdan Chirieac, miercuri, 17 ianuarie, în cadrul unei intervenții telefonice la Antena 3.

Cu privire la declanșarea alegerilor anticipate, “din punct de vedere constituțional, este imposibil”, a spus analistul politic.

“Câtă vreme dânsul (n.r. referindu-se la președintele Klaus Iohannis) e mulțumit de orice și nu vede abuzurile din această țară, câtă vreme nu atrage atenția PSD-ului că nu a reușit să facă un metru de autostradă în țara aceasta, nu văd să crească în sondaje domnul președinte Iohannis. Chiar nu. Iar mai departe, fiindcă vorbeam de alegeri anticipate, să fim serioși! A doua propunere a președintelui va trece în orice situație”, a mai declarat Bogdan Chirieac.

“Mai în glumă, mai în serios, eu tot spun: doamna Dăncilă are un handicap major. Ar fi primul premier civil din 2012. (...) Nu știu dacă România mai este pregătită să aibă un premier civil. Domnul președinte va analiza”, a concluzionat Bogdan Chirieac.

VEZI ȘI Bogdan Chirieac: Viorica Dăncilă, HANDICAP MAJOR. România nu e pregătită pentru așa ceva

[citeste si]

Consultări cu Iohannis

Președintele Klaus Iohannis se consultă, miercuri, cu partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier, după ce Mihai Tudose a demisionat din funcţie.

Consultările au început la ora 12.00, cu reprezentanţii PSD şi ALDE.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel