Viorica Dăncilă: Noi vom spune adevărul. Nu ne sperie jignirile

Dăncilă
Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă i-a asigurat pe pensionarii din PSD că guvernul pe care îl conduce îi va sprijini întotdeauna, că le va fi un partener, că există bani pentru pensii, şi a adăugat că nu se sperie de proteste sau jigniri care aparţin unora "care nu vor binele României".

"Am venit foarte bucuroasă să vă întâlnesc astăzi, cu multă deschidere şi cu multă emoţie. De fiecare dată am emoţii când mă întâlnesc cu pensionarii din România. De fiecare dată am văzut susţinerea pensionarilor, încrederea pe care ne-au acordat-o. (...) De fiecare dată au simţit dacă vine un pericol sau dacă se merge în direcţia cea bună. Din păcate, au fost puţini cei care i-au ascultat. Trebuie să învăţăm în această ţară să ascultăm pensionarii. (...) Când vrei să iei cele mai bune decizii, te consulţi cu cei care au experienţă, înţelepciune, cu cei care au depăşit multe obstacole în viaţă", a spus premierul.

Liderul PSD, care a fost întâmpinată de un grup de câţiva protestatari la intrarea în sala în care se ţine evenimentul, i-a criticat în context pe cei care au vrut şi mai vor să facă "război" între tineri şi seniori, între bugetari şi cei care lucrează la privat.

"Noi vom spune adevărul. Nu ne sperie jignirile"

"Noi am susţinut întotdeauna dialogul, respectul. (...) Sunt unii care doar ştiu să jignească, nu vin cu o propunere, cu nimic constructiv. De la Constanţa nu au ieşit să protesteze, dar au venit de la Bucureşti, pentru că ei cred că mai pot influenţa cetăţeni. Nu o mai pot face, oamenii văd care este drumul către care vor să-i îndrepte aceste persoane. Ei vor veni cu minciuni, cu jigniri, noi vom spune adevărul şi cu proiecte pentru oameni. Importante nu sunt aceste manifestări care nu le fac cinste. Important este câte proiecte facem pentru oameni, cât de apropiaţi suntem de oameni. Nu o să ne sperie astfel de lucruri, pentru că suntem alături de oameni şi iubim oamenii. Întotdeauna în Guvernul României veţi avea un partener, sfaturile dumneavoastră vor fi binevenite. Aveţi tot respectul nostru, toată admiraţia noastră pentru ceea ce aţi făcut. Ştim că sunteţi oameni care iubiţi această ţară, iubiţi acest judeţ. Şi noi iubim ţara şi tot ceea ce vom face facem pentru ţară, pentru a avea o imagine bună atât în interiorul ţării cât şi în exterior. Nu tot ceea ce se întâmplă afară ne reprezintă pe noi. (...) Trebuie să nu mai avem ură, să nu mai avem dezbinare, să fim mult mai uniţi şi să acţionăm pentru România şi pentru români", a mai spus premierul Viorica Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel