Viorica Dăncilă, mesaj pentru români de la Chişinău

Premierul Viorica Dăncilă se află marți în prima sa vizita la  Chişinău în ca;itate de premier, prilej cu care va reconfirma sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Premierul Viorica Dăncilă va avea o întrevedere cu premierul Pavel Filip şi o întâlnire oficială cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.

În cadrul vizitei, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi omologul său, Pavel Filip, vor participa şi la o întâlnire cu reprezentanţii euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi vor inaugura Asociaţia Investitorilor Români din Republica Moldova.

[citeste si]

„Am oferit prilejul unei treceri în revistă, atât a proiectelor în derulare, cât și a agendei europene. Avem un portofoliu consistent de proiecte în derulare. Am discutat despre proiectele de interconectare. Proiectul Iași-Ungheni-Chișinău reconfirmă rolul României de principal partener al Republicii Moldova. I-am spus domnului prim-ministru Filip că România își dorește să își sporească rolul investițiilor în Republica Moldova. Suntem interesați de finalizarea cât mai rapidă a negocierilor Transgaz și a partenerilor din Republica Moldova", a spus Viorica Dăncilă la Chișinău.

Din delegaţia guvernamentală oficială fac parte viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul economiei, Dănuţ Andruşcă, şi ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel