"Am avut astăzi, la New York, o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale, în cadrul căreia a fost semnat Acordul destinat creșterii accesului cetățenilor români la servicii de asistență medicală primară și promovării serviciilor medicale preventive.
Programul vizează și creșterea accesului la serviciile medicale asigurate de medicii de familie și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor din sectorul sanitar.
Este un program ce va aduce beneficii reale pacienților, în condițiile în care va crește finanțarea pentru medicina de familie și pentru cea comunitară, inclusiv prin dotarea cu echipamente performante a cabinetelor medicale și prin pregătirea personalului medical din medicina primară.
Astfel, românii din zonele izolate sau mai greu accesibile vor avea acces mai facil la servicii de sănătate, la stabilirea diagnosticului în faza incipientă, la tratament corect și la o mai bună îngrijire", a scris Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News