Violeta Alexandru: A sărit din baie Olguţa Vasilescu cu o postare ca să mă acuze...

Violeta Alexandru, ministrul Muncii Foto AGERPRES
Violeta Alexandru, ministrul Muncii Foto AGERPRES

Este război între actualul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, şi fostul ministru Lia Olguţa Vasilescu. Ministrul liberal o acuză de manipularea opiniei publice pe Vasilescu, după o postare de pe Facebook. 

"Ieri a sărit din baie cu o postare Vasilescu ot PRM să mă acuze că aș modifica HGul de organizare al MMPS astfel încât să desemnez "fară concurs" atașații pe probleme de muncă și sociale din cadrul misiunilor diplomatice (despre ei, despre cum taie frunză la câini și cum au fost parașutați inclusiv realizatori TV direct în Dubai, cu altă ocazie).
Pentru că s-a adus în discuție prostia, să facem câteva precizări, așa, ca pentru proști:

1. Articolul respectiv NU este propus de mine. Noi nu modificăm NIMIC. Acel articol e de pe vremea, și a fost semnat chiar de #prostiaPRM (dovada actul semnat chiar de ea în 2017, vedeți paginile scanate de atunci).

2. Dacă #prostiaPRM făcea un efort, își aducea aminte că această precizare NU exclude concursul. Ba din contră, mereu s-au organizat concursuri pentru aceste posturi. Sigur, înțeleg din minister că la concursuri ieșea cam cine trebuie, oamenii din minister au început să vorbească, cu toată teroarea și amenințările făcute asupra lor să tacă, nu se mai tem că prostia se mai poate întoarce în minister să le facă ceva.

3. Într-un final, când prietenii din minister i-au atras atenția că bate câmpii, într-un gest penibil, a șters postarea, dar o avem aici în captură", a scris Violeta Alexandru pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel