Vincenzo Iaquinta, campion mondial, condamnat la închisoare cu executare

Fostul fotbalist Vincenzo Iaquinta, campion mondial cu Squadra Azzurra în 2006, a fost condamnat miercuri la doi ani de închisoare cu executare pentru posesia ilegală de arme de foc şi legături cu gruparea mafiotă 'Ndrangheta, informează presa din Peninsulă. 

Procurorul ceruse şase ani de închisoare pentru fostul atacant, în vârstă de 38 de ani, cu 40 de meciuri pentru naţionala Italiei, care la nivel de echipe de club a jucat mai ales la Udinese şi Juventus. Tatăl lui Iaquinta, Giuseppe, un om de afaceri, a fost găsit vinovat de apartenenţă la 'Ndrangheta, mafia calabreză, şi a primit 19 ani de închisoare. 'Ruşine, ridicoli', au izbucnit tatăl şi fiul în momentul citirii verdictului. 'Mi-au distrus viaţa pentru nimic, fiindcă sunt din Calabria, fiindcă sunt din Cutro. Sufăr ca un câine pentru familia şi copiii mei, dar am câştigat un Mondial şi sunt mândru că sunt din Calabria. Noi n-am făcut nimic, fiindcă n-avem nicio legătură cu 'Ndrangheta', a spus fostul fotbalist.

Închisoare la domiciliu

Iaquinta şi tatăl lui se numără printre cele 149 de persoane care au fost inculpate în 2015 pentru complicitate cu 'Ndrangheta sau pentru că aparţin acesteia. Persoanele condamnate în acest dosar pot face apel de cel puţin două ori, informează DPA. Este puţin probabil ca Iaquinta să ajungă după gratii, deoarece pedepsele de până la trei-patru ani sunt efectuate de obicei în afara închisorii, condamnaţii efectuând, de exemplu, muncă în folosul comunităţii sau fiind plasaţi în arest la domiciliu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel