Un bărbat din Borşa a murit după ce a fost luat de o viitură

Viitura
Viitura

Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a fost luat de o viitură puternică.

Un bărbat din oraşul Borşa şi-a pierdut viaţa după ce a fost luat de o viitură puternică produsă în urma unei furtuni, a precizat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului -Judeţul Maramureş, Dan Bucă. "Toate indiciile noastre din mărturiile localnicilor conduc spre presupunerea că bărbatul în vârstă de 58 de ani dintr-un cartier al oraşului Borşa s-ar fi dezechilibrat şi căzut în apa care curgea cu mare putere de pe versantul muntos. Aşteptăm rezultatul necropsiei pentru a putea stabili cauza decesului", a spus Dan Bucă. 

Reprezentanţii IPJ Maramureş au confirmat că trupul bărbatului a fost transportat la morga spitalului orăşenesc pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. 

Potrivit autorităţilor locale, evenimentul s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute pe fondul unei furtuni de mare intensitate care a durat mai multe ore, timp în care precipitaţiile căzute au înregistrat 58,5 l/ mp. Torenţii de apă şi viiturile au afectat în oraşul Borşa, localitate aflată la poalele Munţilor Rodnei, opt gospodării şi anexele. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă urmează să comunice Prefecturii Maramureş o estimare a pagubelor produse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel