Viitură în Prahova. Bogdan Toader, preşedintele CJ: Va urma o noapte grea

Viitura Prahova
Viitura Prahova

"Prahova este sub cod portocaliu de vreme rea, iar ploile torențiale și vijeliile care au avut loc până în acest moment în teritoriul județului au făcut deja ravagii în zonele de nord-est, centru și sud-est, în special în comunele Sângeru, Lapoș, Jugureni, pentru care s-a emis în această după-amiază un mesaj de avertizare a populației", transmite Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

"Codul portocaliu care este în vigoare se va extinde până cel puțin mâine la ora 10.00, ceea ce înseamnă că locuitorii județului Prahova vor trebui să se aștepte la fenomene meteorologice și hidrologice de amploare. De aceea, autoritățile județene au convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a stabili măsurile care vot fi luate în această noapte și până la încetarea codurilor de vreme rea.

Populația trebuie să știe că va urma o noapte grea, dar echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova vor fi la datorie cu sute de pompieri militari care vor interveni acolo unde va fi nevoie de ei", afirmă Bogdan Toader.

Avem deja probleme cu infrastructura

"Din păcate, avem deja probleme cu infrastructura rutieră în zonele afectate de inundații, în comuna Lapoș, drumul județean DJ 235 fiind rupt de viitura puternică. Mai mult decât atât, patru copii au fost luați de ape, la Sângeru, chiar din locuința lor, doar unul dintre aceștia fiind găsit de către pompieri și, din nefericire, a fost declarat decedat.

Recomandăm tuturor locuitorilor județului Prahova să rămână în case în intervalul de vreme severă prognozat de către meteorologi și să apeleze numărul de urgență 112 doar în cazul apariției unor probleme grave care nu pot fi rezolvate pe plan local", a mai transmis Bogdan Toader.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel