Urmărește emisiunea live


Victorie pentru România: vom găzdui Campionatul European U19 din 2021

Dosarului de candidatură pentru EURO 2021 U19 al Federației Române de Fotbal a fost evaluat de Comitetul Executiv UEFA.

Comitetul Executiv UEFA a anunţat marţi, în şedinţa de la Ljubljana (Slovenia), că încredinţează României organizarea turneului Euro Under 19 de peste doi ani, în urma evaluării dosarului de candidatură al Federaţiei Române de Fotbal.

Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie şi va reuni 8 echipe.

Reprezentativa României U19 va fi calificată direct, din postura de gazdă.

Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu şi în 2011.

Dosarul FRF a fost selectat câştigător la categoria competiţiilor de juniori la care s-a aplicat, Euro U19 din 2022 urmând a fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediţia 2021) şi Israel (ediţia 2022).

Lista celorlalte federaţii care şi-au manifestat intenţia de a găzdui turnee finale de juniori şi junioare: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portugalia, Rusia, Albania, Spania şi Andorra (candidatură comună).

Al doilea turneu găzduit de România

La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbaliști precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique. Astfel, în 2021, vom putea urmări în România starurile mondiale în formare!

Competiția UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 și a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu și în 2011.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel