Victor Ponta, reclamat la Bruxelles despre afirmațiile referitoare la Traian Băsescu și regimul nazist

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a comentat, luni,   declarația lui Victor Ponta. Premierul român a afirmat  că "efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germani".

"Remarcile făcute, ieri, de Victor Ponta sunt ingrijoratoare. Este cu adevărat scandalos ca un prim-ministru al unei țări UE să compare președintele țării sale cu naziști. După cum este bine cunoscut, presedintele Traian Băsescu a fost ales democratic de două ori consecutiv și în timpul celor două mandate a implementat cu succes o serie de reforme economice și structurale dificile, dar necesare, care au pus țara pe calea stabilitatii și prosperitatii.

România se află intr-o situatie mult mai bună ca acum zece ani, înainte de alegerea președintelui Traian Băsescu.

Citește și: Regimul Băsescu, comparat de Ponta cu regimul nazist

Pe de altă parte, în ultimii trei ani, Victor Ponta a fost obsedat de încercarea de a îl inlătura pe președintele Băsescu. În detrimentul stabilității și credibilității țării sale, Ponta se face responsabil de organizarea multor jocuri si manevre nedemocratice , ca parte a incercarilor sale nereusite de a deveni presedinte.

Ambițiile prezidentiale ale lui Ponta continua sa nu aiba nicio limita: : emiterea de ordonanțe de urgență în mijlocul campaniei, încercarea de a incepe o nouă procedură de suspendare a președintelui la sfârșitul mandatului său, utilizand declaratii populiste care instiga la ură, etc. România, ca stat membru al UE de peste sapte ani, merită mai mult.

În cele din urmă, fac apel la Partidul Socialiștilor Europeni și la conducerea acestuia să condamne imediat remarcile îngrozitoare ale lui Ponta și să se distanțeze deastfel de comentarii", a spus Joseph Daul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel