EXCLUSIV  Victor Negrescu anunță schimbarea mesajului transmis de PSD. Video

Victor Negrescu a spus la DC News Live că pentru a recâștiga electoratul PSD își va schimba atitudinea și mesajul transmis alegătorilor. Totodată, Negrescu spune că Partidul Socialiştilor Europeni va sprijini partidul social-democrat atât la alegerile prezidenţiale din acest an, cât şi la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.

"Familia noastră politică europeană ne va sprijini. Vom organiza evenimente împreună, vor exista mai mulţi lideri europeni de stânga care vor veni în România în perioada următoare, care vor căuta să dea un imbold partidului social-democrat şi să reconfirme mesajul pro-european la nivelul partidului social-democrat.

PSD este în top, suntem undeva pe locul patru. Sunt şi alte partide importante care au obţinut un scor extraordinar la aceste alegeri, avem guverne în SPania, Danemarca, în diferite zone ale Europei, avem colegi inclusiv în Germania, la guvernare. Da, familia social-democrată cunoaşte o recâştigare a electoratului său. Pentru a recâştiga acest electorat, trebuie o schimbare, o schimbare de atitudine şi o schimbare de mesaj", a spus Victor Negrescu pentru DC News. 

Vezi răspunsul complet în VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel