EXCLUSIV  Viceprimarul susține că Bamboo nu avea autorizație. Ce răspunde avocatul clubului

Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a afirmat că știe că nu erau toate actele în regulă în clubul Bamboo. 

”Nu ştiu ce autorizaţie avea, ştiu ce autorizaţii nu avea. Nu avea autorizaţie de funcţionare şi nu avea autorizaţia de construire recepţionată, ăsta era şi unul dintre motivele pentru care nu o avea pe cea de funcţionare”, a declarat Dan Cristian Popescu, la Digi24. 

El a spus că a fost amendat Bamboo anul trecut pe acest motiv și urma să fie amendat din nou, următoarea etapă fiind suspendarea activității.

”Problema e că suspendarea este scriptică. Primăria nu are competenţă să continue demersurile. Atunci când activitatea e suspendată, ANAF-ul trebuie să vină să confişte încasările în perioada în care activitatea e suspendată”, a precizat viceprimarul.

”Avea un plan de acțiune la incendiu avizat la ISU. Aveau documentația depusă la noi pentru autorizație de funcționare, dar incompletă. Se prevalează de astfel de lucruri. Depun dosarul şi mai trag de timp. În luna ianuarie ar fi fost amendaţi. Nu s-a ajuns la ei cu cei de la control”, a explicat viceprimarul.

Avocatul Dumitru Bădrăgan a spus, pentru DCNews că ”Este foarte ciudat ce s-a întâmplat și nu se explică modul în care a pornit incendiul”. El a precizat că firma avea toate actele în regulă: ”Multe acte erau în sediu și au ars, dar existau copii și se pot face duplicate. (...) Anul trecut au făcut amenajări interioare, dar nu de substanță, au depus cerere de autorizare la primăria sectorului și li s-a spus că pentru așa ceva nu e nevoie.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel