Vicepremierul Semjén Zsolt anunţă că 1,1 milioane de de maghiari din afara graniţelor au primit cetăţenie ungară

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a anunţat vineri, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că 1,1 milioane de maghiari din afara graniţelor au primit cetăţenie ungară de la intrarea în vigoare a legii dublei cetăţenii, iniţiate de Guvernul lui Viktor Orban.

În cadrul unei dezbateri la care au luat parte reprezentanţi ai maghiarilor din Bazinul Carpatic, Semjén Zsolt a vorbit despre strategia naţională maghiară, care are mai mulţi piloni, unul dintre aceştia fiind acordarea cetăţeniei ungare pentru maghiarii care trăiesc în afara graniţelor.

"Ştiu ce înseamnă şi ştiţi şi dumneavoastră ce înseamnă să vi să spună bozgori, peste tot şi tot timpul. A fost un lucru important pentru mine şi pentru Guvernul de la Budapesta, acordarea cetăţeniei duble", a spus Semjén Zsolt, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a informat că până acum au primit cetăţenie dublă un număr de 1,1 milioane de maghiari din afara graniţelor Ungariei.

Oficialul de la Budapesta a spus că din 2010 a început implementarea strategiei naţionale ungare, care are ca scop ca fiecare comunitate maghiară din afara graniţelor să îşi păstreze identitatea proprie.

Potrivit lui Semjén Zsolt, primul pilon al strategiei naţionale îl reprezintă păstrarea identităţii maghiarilor din afara graniţelor, al doilea este dezvoltarea economică în comunităţile locuite de aceştia, al treilea vizează sprijinirea partidelor politice maghiare de peste hotare, iar al patrulea pilon este acordarea dublei cetăţenii.

Acesta a arătat că în 2010 s-au cheltuit 9 miliarde de forinţi pentru implementarea acestei strategii, iar acum suma a ajuns la 130 de miliarde de forinţi.

Semjén Zsolt a susţinut că s-a reuşit construirea şi renovarea a peste o mie de grădiniţe în zonele din Bazinul Carpatic locuite de maghiari, punctând faptul că dacă vor merge la grădiniţe în limba maghiară, copiii au şanse mai mari "să-şi continue vieţile în cadrul învăţământului cu predare în limba maghiară".

El a amintit numeroasele programe derulate de Guvernul de la Budapesta în sprijinul învăţământului în limba maghiară din Bazinul Carpatic şi a subliniat că statul roman nu acordă ajutor în ceea ce priveşte învăţământul superior în limba maghiară, respectiv funcţionarea Universităţii Sapientia.

De asemenea, vicepremierul Ungariei a vorbit despre programul de dezvoltare economică a comunităţilor maghiare din afara graniţelor, pe care îl consideră a fi "marea inovare" sau "dezvoltarea paradigmei" în domeniul strategiei naţionale maghiare.

"Avem o strategie foarte bine gândită, în fiecare detaliu, în fiecare amănunt şi în loc să ne retragem şi să fim laşi, acum avem o strategie foarte clară, o viziune curajoasă, construim o Ungariei puternică şi avem această imagine puternică", a susţinut Semjén Zsolt, conform traducerii oficiale.

Prezent la eveniment, Potápi Árpád János, secretarul de stat pentru politica naţională de pe lângă cancelaria premierului Ungariei, a vorbit despre decizia Parlamentului de la Budapesta de a declara anul 2020 (când se împlinesc 100 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon - n.r.), anul solidarităţii naţionale.

El a anunţat că va exista un buget alocat de Guvernul de la Budapesta pentru a comemora Trianonul şi pentru a aminti eforturile şi sacrificiile făcute în ultimii 100 de ani de maghiari pentru a-şi continua existenţa.

"Eu cred că am făcut un pas important înainte, avem, prin această decizie a Parlamentului, o oportunitate imensă pentru a întări relaţiile dintre comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic. Vom avea posibilitatea şi vom avea şi un buget pentru a putea comemora Trianonul şi pentru a ne putea mândri de toate eforturile şi de toate sacrificiile din aceşti 100 de ani care au făcut să ne putem continua existenţa în acest areal şi vom putea sărbători şi toate acele rezultate pozitive pe care le-am obţinut în economie, în cultură, în sport. Deci, eu cred că această decizie a Parlamentului a fost una foarte înţeleaptă. Este un gest simbolic, dar, în acelaşi timp, este mai mult decât un gest simbolic", a precizat Potápi Árpád János, potrivit traducerii oficiale.

Lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, ajunsă la cea de-a 30-a ediţie, se încheie sâmbătă, când invitatul evenimentului va fi premierul Ungariei, Viktor Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel