Venezuela. Ambasadorul german expulzat. Berlinul reacționează

Ministrul de externe de la Berlin, Heiko Maas, a condamnat miercuri decizia Venezuelei de expulzare a ambasadorului german, considerând că aceasta 'agravează situaţia', transmite AFP.

'Este vorba despre o decizie de neînţeles, care agravează situaţia şi nu contribuie la destindere', a declarat Heiko Maas într-un scurt comunicat, după ce Daniel Kriener, unul din ambasadorii occidentali care l-au întâmpinat pe opozantul Juan Guaido la revenirea la Caracas, marţi, a fost acuzat de 'ingerinţă în afacerile' interne ale Venezuelei şi somat să părăsească această ţară 'în următoarele 48 de ore'. 'Sprijinul nostru, sprijinul Europei, pentru Juan Guaido rămâne neschimbat.

L-a întâmpinat pe Guaido

Ambasadorul Kriener a depus o muncă excelentă la Caracas, mai ales în aceste ultime zile', a subliniat şeful diplomaţiei germane. Daniel Kriener s-a numărat printre cei în jur de 12 ambasadori occidentali care s-au deplasat pentru a-l întâmpina pe Guaido la aeroport la revenirea sa în Venezuela. Până acum, doar ambasadorul german a făcut obiectul unei măsuri de expulzare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel