Venezuela a deschis parțial granița cu Columbia

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a ordonat vineri redeschiderea frontierei cu Columbia în statul Tachira din vestul ţării, în apropierea căreia comunitatea internaţională a depozitat numeroasele ajutoare umanitare refuzate de regimul de la Caracas, informează sâmbătă AFP şi Reuters.

"În virtutea exercitării depline a suveranităţii noastre am ordonat deschiderea punctelor de frontieră cu Columbia din statul Tachira începând cu această sâmbătă, a anunţat pe Twitter şeful statului venezuelan.

Maduro nu a precizat dacă a autorizat şi realizarea de transporturi pe podurile frontaliere, interzise din august 2015 după ce doi soldaţi venezueleni au fost răniţi, se presupune, de nişte trecători.

Preşedintele a ordonat în februarie închiderea totală a frontierelor sale terestre cu Brazilia şi Columbia, precum şi a legăturilor maritime şi aeriene cu Antilele olandeze, cu câteva zile înaintea pătrunderii anunţate pentru 23 februarie a ajutoarelor umanitare provenind din SUA, care a avut susţinerea opozantului Juan Guaido.

Armata, care sprijină regimul de la Caracas, a blocat podurile de la frontieră împiedicând astfel intrarea camioanelor cu ajutoare umanitare. Violenţele produse s-au soldat cu 7 morţi.

Pe 10 mai, guvernul venezuelean a decis redeschiderea frontierelor terestre cu Brazilia şi a căii maritime cu Aruba.

Numeroşi locuitori din Venezuela traversează zilnic ilegal frontiera pentru a se aproviziona din Columbia ca urmare a gravei penurii de produse de primă necesitate. 

Vezi și: Peste un milion de venezueleni și-au părăsit țara 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel