Vechime în muncă, gărzi. Colegiul Medicilor susține inițiativa legislativă

   Medicină
Medicină

Colegiul Medicilor din România îşi anunţă susţinerea pentru iniţiativele legislative privind recunoaşterea ca vechime în muncă a timpului prestat în gărzi.

CMR afirmă, într-un comunicat de presă, că a avut "contacte directe" cu grupul de iniţiativă al medicilor care solicită pensionare anticipată prin recunoaştere ca vechime în muncă a timpului prestat în gărzi.

"Cunoaştem că există două amendamente pe acest subiect, depuse de parlamentari. Este de notorietate faptul că am susţinut în mod oficial în faţa Legislativului aceste iniţiative. Pe agenda preşedintelui CMR, astăzi criticat de unii pentru pasivitate, s-au aflat şi se află discuţii cu senatori şi deputaţi. În urma acestor discuţii am aflat că solicitările cuprinse în amendamente ridică probleme de tehnică legislativă care nu intră în atribuţiile Colegiului Medicilor din România. Şi, cel mai important, am înţeles că există dorinţa politică de a recunoaşte valabilitatea revendicărilor grupului de iniţiativă al medicilor", precizează CMR în comunicat.

Sursa citată subliniază că nici CMR şi nici preşedintele instituţiei nu au abandonat demersurile şi le vor sprijini în continuare prin mijloace legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel