Vasile Miriuță a revenit la FC Hermannstadt: „Am mare încredere”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Antrenorul băimărean a revenit la formația sibiană, după ce a plecat de la formația maghiară Kisvarda.

Vasile Miriuță a fost numit antrenorul echipei sibiene FC Hermannstadt, pe care a mai pregătit-o și în sezonul anterior, când a salvat clubul de la retrogradare, conform Agerpres.

Tehnicianul de 51 de ani a semnat cu echipa aflată la finalul clasamentului Ligii I până la finalul sezonului, cu dreptul de a prelungi până la finalul sezonului viitor. Miriuță a antrenat până acum echipa din Ungaria Kisvarda FC.

Antrenorul băimărean a mai pregătit în cariera echipe precum Ceahlăul, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și Dinamo.

Miriuță, bucuros la întoarcere

„Am revenit într-un loc unde m-am simțit foarte bine. Cunosc foarte bine oamenii de aici, dar şi echipa. Au rămas câțiva băieți cu care am lucrat, chiar dacă sezonul trecut nu ne-a fost ușor. Lotul este schimbat acum în mai bine, avem jucători mai experimentați, cu multe jocuri în Liga I. Sunt optimist că putem face un fotbal bun împreună. S-au schimbat multe lucruri în bine. Condițiile sunt mai bune ca anul trecut, avem un teren de antrenamente, sală de forță, stadion. La Sibiu sunt niște suporteri minunați, care ne-au susținut în momente esențiale în sezonul trecut. Am încredere mare în public", a spus tehnicianul care îl înlocuiește pe Eugen Neagoe la cârma Hermannstadt-ului.

„Este a patra oară când colaborez pe plan profesional cu Vasile Miriuţă. De fiecare dată am avut rezultate pozitive împreună, inclusiv în ultimul sezon la FC Hermannstadt, când am reușit să rămânem în Liga I. Mă bucur foarte mult că a revenit la noi şi sunt convins că vom reuși să ne menținem în Liga I fără emoții", a declarat Iuliu Mureșean, președintele clubului sibian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel