Valeriu Gheorghiță a discutat cu reprezentantul OMS venit în România. Ce va face expertul în următoarele două luni

Valeriu Gheorghiță a explicat ce a discutat astăzi cu reprezentanți și experți ai Organizației Mondiale de Sănătate.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a intervenit luni seara în direct la Antena 3 unde a vorbit despre sosirea unui reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății în țara noastră, ce a discutat cu acesta, dar și ce măsuri va lua expertul pentru reducerea îmbolnăvirilor COVID-19. 

”În timp ce decesele bat record după record şi serviciul de ambulanţă nu mai face faţă solicitărilor, Organizația Mondială a Sănătății se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și pentru impulsionarea campaniei de vaccinare anti-COVID. Da, într-adevăr, în cursul acestei dimineţi am avut o întâlnire de aproximativ două ore cu reprezentanţi şi experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în problema vaccinării împotriva COVID-19, întâlnire la care au participat şi reprezentanţii Institutului de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii. În principiu, în prima parte a dezbaterii au fost prezentate datele care ţin de situaţia epidemiologică extrem de complicată din România din acest moment şi evident date din perspectiva campaniei de vaccinare.

De ce nu se vaccinează românii

Din acest punct de vedere, am încercat împreună cu experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii să identificăm, în baza datelor disponibile în România şi datele pe care dumnealor le deţineau despre România. Cea mai frecventă invocare a refuzului sau a ezitării pentru vaccinare rămâne teama de reacţii adverse şi de atunci, din această perspectivă este nevoie de o comunicare mult mai aplicată pe segmente populaţionale de grupe populaţionale, pentru că priorităţile sunt diferite de la o grupă de vârstă la alta. De asemenea, ce este foarte important este să implicăm mai mult corpul medical şi personalul medical în ceea ce priveşte promovarea beneficiilor vaccinării. A fost apreciat faptul că personalul medical este vaccinat într-o proporţie ridicată, însă s-a transmis această necesitate de a recomanda şi vaccinarea. Nu este suficient să ne vaccinăm noi dacă nu şi recomandăm acest lucru celor din jur, mai ales când vorbim de personal medical. Pentru acest lucru, dumnealor şi-au arătat disponibilitatea de a susţine toată campania de comunicare prin materialele suport, atât materialele video cât şi materiale deja elaborate, care vor fi traduse în limba română şi pot fi puse la dispoziţia noastră.

Ce va face reprezentantul OMS sosit în România

Într-adevăr, un reprezentant al OMS a ajuns astăzi în România. Probabil că în jur de două luni, aşa cum spunea şi profesorul Rafila, va rămâne, rolul fiind acela de monitorizare pe de-o parte a măsurilor impuse de autorităţi, de a ţine legătura între autorităţile din România şi reprezentanţii Biroului Regional European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de a identifica nevoile şi ulterior, eventual de a completa resursele de care avem nevoie, resurse materiale umane şi tot ce va fi identificat în perioada următoare şi cu siguranţă vorbim şi de zona de expertiză pe această situaţie de urgenţă în condiţii de pandemie.

Evident că nu este o situație deloc îmbucurătoare. Dimpotrivă. Este o situație extrem de tristă, să vezi în fiecare zi, sute de oameni care își pierd viața, din cauza unei boli care ar putea să fie prevenibilă prin vaccinare și prin respectarea celorlalte măsuri de prevenție. Tocmai de aceea, este aproape de neînțeles, cum oameni care sunt la risc, oameni vulnerabili, oameni care sunt în  vârstă, evită să se vaccineze, evită încă de teama unor așa-zise reacții adverse, pentru că, poate că, într-adevăr, au fost intens mediatizate, au fost exagerate, tocmai de aceea, zona de comunicare și intensificarea comunicării strict pe partea de reacții adverse, cred că este binevenită", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

CITEȘTE ȘI: Rafila: Expertul OMS va sta în România două luni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel