EXCLUSIV  Val Vâlcu, replică pentru Victor Ponta despre ”gluma pentru fraieri”

Jurnalistul Val Vâlcu îi dă replica lui Victor Ponta după ce a spus că lista guvernului publicată de DCNews, care circula pe Internet, e ”o glumă pentru fraieri”. 

”Aia era o glumă pentru fraieri, aia de la DCNews? Da, era o glumă pentru fraieri! Cei care au scris gluma asta nici nu știu prea bine politică. Doamna Gavrilescu e trecută în noul Guvern, dar e cu PSD. Cea mai bună glumă am făcut-o cu Mihai Tudose, care cred că e trecut la Externe acolo, nu? Și am zis că el e mai frumos decât Ramona Mănescu. Nu băgați în seamă, e un fake news” a spus Victor Ponta la România TV despre lista publicată de DCNews cu privire la guvernul care se negociază între partidele de Opoziție. Lista circula pe Internet și, așa cum am și scris, părea a fi o listă de negociere, o posibilă schemă. 

Val Vâlcu îi transmite președintelui Pro România că ”dacă e o glumă pentru fraieri, cel mai probabil este pentru fraierii din PNL”,  care au început deja să împartă funcțiile în ministere. Jurnalistul a subliniat că ”Victor Ponta nu e la prima păcăleală cu parteneri de guvernare”, amintind de pactul de coabitare, publicat tot de DCNews pe surse. Nu doar că s-a dovedit a fi adevărat, dar a fost pus și-n practică. 

”Victor Ponta nu spune că nu ar fi avut loc acele negocieri pe posturi, pentru a se împărți ministerele, ci doar că nu aceea e varianta. Cu genul acesta de jumătăți de adevăr rostite de politicieni ne-am obișnuit.” atrage atenția Val Vâlcu. 

Totodată, liderii PNL n-au reacționat la respectiva listă, nu au dat poziții oficiale până când n-a dat Ludovic Orban semnalul. 

Vezi aici știrea publicată de DCNews: EXCLUSIV LISTĂ GUVERN de la negocierile pentru dărâmarea Cabinetului Dăncilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel