Vaclav Vorlicek, cunoscut pentru serialul 'Arabela', a murit

Deces
Deces

Vaclav Vorlicek, care a realizat numeroase comedii şi filme pentru copii, remarcându-se în anii 1980-1990 ca regizor al serialelor de televiziune pentru copii 'Arabela' (1979-1981) şi 'Arabela se întoarce' (1990) a murit la Praga.

Vaclav Vorlicek a studiat cinematografia la Facultatea de Film a Academiei de Arte Teatrale din Praga (FAMU) din 1951 până în 1956 şi a lucrat încă de la începutul anilor 1960 ca scenarist şi regizor la Studiourile de Fim Barrandov.

După absolvirea studiilor universitare la FAMU, a început să lucreze ca asistent de regie la Studiourile de Film Barrandov din Praga, devenind apoi scenarist şi regizor secund. Primul său film pe care l-a regizat ca regizor principal a fost filmul pentru copii 'Případ Lupínek' (1960).

Vaclav Vorlicek a devenit celebru pe plan internaţional datorită versiunii sale inovatoare a basmului Trei nuci pentru Cenuşăreasă. Filmul este o versiune modernă a basmului Cenuşăresei şi surprinde multe peisaje cu pădurea înzăpezită. Popelka (Libuse Safránková) este servitoare în casa mamei vitrege.

Ea găseşte trei ghinde care îi garantează împlinirea a trei dorinţe. Doar că între timp ea întâlneşte un prinţ (Pavel Trávnicek) care ii da planurile peste cap. 'Trei nuci pentru Cenuşăreasă' a devenit un film cult de Crăciun, fiind difuzat la televiziune de Sărbători în Cehia, în Germania sub titlul 'Drei Haselnüsse für Aschenbradel', dar şi în Spania, Norvegia, Slovacia, Elveţia şi Suedia. Din 2009, o expoziţie dedicată filmului 'Trei nuci pentru Cenuşăreasă' se organizează în fiecare iarnă la castelul Moritzburg din landul german Saxonia, unde au fost filmate numeroase scene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel