Vacanță intersemestrială. Când vor fi reluate cursurile

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la ore şi vor începe cursurile semestrului al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea, va continua triajul în unităţile de învăţământ.

"Un pre-triaj se va face de către cadrele didactice. Cadrele medicale vor face triaj", a declarat vineri pentru Agerpres Marina Manea.

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie - 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 7 iunie.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate face în perioada vacanţelor şcolare.

Vezi și: UNATC, cursuri de actorie pentru toată lumea. Înscriere şi program

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel