Vacanța în Grecia, bilanț sumbru: Peste 60 de persoane s-au înecat până acum, în această vară. ”Dacă vezi o persoană în pericol, gândește 10 secunde înainte”

foto pexels
foto pexels

Grecia pare o destinație de vacanță sigură, în care problemele nu ne ajung. Salvamari nu sunt decât foarte rar, iar plajele se bucură, în mare parte, doar de beach bar-uri. Ați putea crede că e nu e nevoie, că nu sunt incidente. 

În România, fiecare caz de înecare în mare, pe litoralul românesc, ajunge o știre, pentru că, în sine, este o tragedie. Chiar dacă nu ați auzit poate până acum, iată că bilanțul acestei veri în Grecia - care este la început - arată că peste 60 de persoane s-au înecat în Republica Elenă, majoritatea victimelor având peste 60 de ani. 

Datele au fost publicate de Asociația Școlilor de Salvare. Aceștia au subliniat că înotătorii cu vârsta peste 60 de ani sunt mai expuși riscului de a muri prin înec, scrie GreekCityTimes

Cele mai multe persoane care s-au înecat în Grecia, peste 60 de ani

Marios Myronakis, președintele Asociației Școlilor de Salvare din Grecia, a declarat, pentru postul de radio APE-MPE Praetorio, că, anul trecut, dintr-un total de 336 de victime ale înecului (la nivel național), 275 de persoane (72%) erau în grupa de vârstă de peste şaizeci de ani.

”Ar trebui să fie mereu însoțiți. Și dacă există probleme de sănătate, atunci nu trebuie să se îndepărteze de coastă, pentru a evita situațiile neplăcute.” a spus Marios Myronakis conform sursei citate. 

Dacă vezi o persoană în pericol, gândește 10 secunde înainte

Președintele Asociației Școlilor de Salvare a Vieților a adăugat că dacă înotăm pe plajă fără salvamari și ne vedem prietenul în pericol în apă, atunci ”nu ar trebui să ne punem în pericol”.

”Singura cale este să folosești un colac de salvare. Chiar și improvizat. Orice am da unei persoane aflate în pericol, va înțelege că este pentru siguranța ei. Este necesar să gândim calm când vedem că cineva este în pericol, să nu acţionăm impulsiv dacă nu avem capacitatea şi cunoştinţele. Gândește-te zece secunde și apoi acționează.” spune Marios Myronakis. 

În România, plajele au salvamar, în cea mai mare parte, iar turiștii sunt avertizați prin steagurile arborate dacă este periculos să intre în mare sau nu. 

Mironakis a subliniat că plajele cu curenți marini sunt cele mai periculoase. Despre prezența salvamarilor pe plaje, el a menționat că ”acum acoperirea plajelor este de 60%”. De anul trecut, 1.000 de posturi de salvare au fost amenajate în toată țara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel