Uță Cornel, scafandrul român care a salvat două persoane de la înec în Bulgaria, primit cu aplauze la vamă

Sursa: Facebook Politia de Frontiera
Sursa: Facebook Politia de Frontiera

Un scafandru român aflat, zilele trecute, în vacanță în Bulgaria, a salvat două vieți din apele mării. Duminică, la întoarcerea în țară, el a fost primit cu aplauze în vama Giurgiu.

„Astăzi s-a întors acasă colegul nostru, plutonier adjutant Uță Cornel, scafandru pompier la ISU-BIF, care, aflat în concediu în Bulgaria, nu a ezitat să salveze de la înec două persoane, punându-și în pericol propria-i viață”, spun polițiștii de frontieră. Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au aflat despre fapta lui Cornel Uță și l-au primit la intrarea în țară cu aplauze, flori și o diplomă.

„Am rămas fără aer”, a spus scafandrul pompier, emoționat de primire

Potrivit MAI, scafandrul pompier la ISU-BIF se afla în Bulgaria împreună cu prietena lui pentru a sărbători 4 ani de când se cunosc. Făcuse plajă toată ziua și se îndrepta spre hotel când a văzut că doi oameni erau în pericol de a se îneca. Deși steagul roșu era ridicat și valurile erau destul de mari, nu a stat pe gânduri și a intrat în mare după ei.

„Mihaela, băieții aia doi se îneacă. Ține tricoul că intru după ei”, a spus Cornel prietenei lui.

„Mi-am zis că trebuie să rezist 2-3 minute pentru că sigur vor veni salvamarii după mine. Era vorba de acele minute vitale pentru a-i ține în viață pe cei doi. Am ajuns la ei relativ repede deși curenții erau foarte mari. M-a ajutat faptul că erau apropiați și am putut să intru pe sub ei și să-i apuc. Apoi ușor i-am luat pe piept și am împins spre mal, deși curenții ne trăgeau în larg. Cel tânăr era deja inconștient, dar am simțit că va trăi. La 10 metri de mal am simțit mâna unui salvamar care a ajuns la noi. Atunci am realizat că vom trăi toți trei. Ajuns la mal l-am asezat pe tânăr în poziția de siguranță și i-am dat primul ajutor”, a povestit pompierul.

„După ce lucrurile s-au liniștit, cel salvat a venit la Cornel:.

Cornel Uță este pompier de 11 ani

În anul 2008 era angajatul unei bănci unde câștiga dublu față de salariul pe care îl lua un pompier. Provenit dintr-o familie de aviatori, visul lui era să îmbrace haina militară. Acest vis a devenit realitate după ce a fost admis la concursul pe care l-a susținut la ISU-BIF. La numai un an de când devenise salvator, fratele lui, pilot acrobat, s-a prăbușit cu avionul chiar în fața sa. Cornel a fost primul care a intervenit, dar din păcate nu a mai putut să-l salveze. De atunci Cornel își crește nepotul rămas orfan.

„Fapta din Bulgaria nu este singulară. În urmă cu ceva timp, se întorcea de la Târgu Mureș de la un concurs de tir. În fața lui un autoturism a lovit un biciclist. Cornel a oprit imediat mașina și a ținut victima în viață până la sosirea echipajului SMURD”, mai scrie MAI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel