Urmărește emisiunea live


USR, solicitare către Avocatul Poporului: Sifonare mascată

Avocatul Poporului
Avocatul Poporului

USR consideră că OUG 76/2018 privind mecanismul de investiţii în domeniul culturii este "mai mult distructivă decât benefică" şi solicită Avocatului Poporului să o conteste la Curtea Constituţională. 

"Alocarea acestor bani este o sifonare mascată pentru clientela de partid. Pentru gresie şi faianţă la preţuri fictive în căminele culturale, spectacole la preţ triplu şi "reabilitare" prin termopane a monumentelor. Motivul acestui miliard de euro nu este patriotismul Guvernului reînviat în anul Centenarului, nici vreo pasiune nou-născută a Vioricăi Dăncilă pentru Cultură. Motivul îl reprezintă presiunea tot mai mare a clientelei politice pentru profit. Setea fără saţ de înavuţire a firmelor de casă, ce se vor improviza peste noapte firme de restaurare a monumentelor istorice!", susţine senatorul Vlad Alexandrescu, vicepreşedinte USR şi membru în Comisia pentru cultură şi media a Senatului, citat în comunicat. 

Conform comunicatului, ordonanţa "nu prevede norme de aplicare, criterii de alocare sau condiţii pentru restaurare, iar rolul Institutului Naţional al Patrimoniului nici măcar nu este menţionat în document". 

"Mai mult decât atât, ordonanţa modifică legea de funcţionare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi legea cinematografiei astfel încât să creeze pârghiile unui control politic asupra finanţărilor culturale şi a finanţărilor pentru proiecte cinematografice în România", se arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel