Uruguayul a învins Chile şi va întâlni Peru în sferturile turneului Copa America 2019

Selecţionata de fotbal a Uruguayului a învins reprezentativa statului Chile, campioana en titre, cu 1-0, luni, pe Stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în derby-ul Grupei C a turneului Copa America 2019, găzduit de Brazilia, şi va juca în sferturi cu Peru.

 Celeştii, echipa cu cele mai multe titluri în competiţie (15), s-au impus prin golul reuşit de Edinson Cavani (82) şi au reuşit să evite astfel puternica echipa a Columbiei. Chile, campioana ultimelor două ediţii, va da piept cu Los Cafeteros în sferturi. Chilienii, care l-au odihnit pe Arturo Vidal, au avut iniţiativa în debutul meciului, sub privirile fostului mare atacant Ivan Zamorano. Aranguiz (10) l-a pus al încercare pe portarul uruguayan Muslera cu un şut puternic, iar uruguayenii au replicat prin Luis Suarez, care nu a reuşit să înscrie într-o situaţie de unu la unu cu portarul Arias (21). Repriza a doua a fost una ternă, fără ocazii, singurul lucru de evidenţiat fiind intervenţia chilianului Jara, care a dat o mână de ajutor stewarzilor de pe Maracana pentru a opri din cursa un spectator care pătruns pe teren. De numele lui Jara se leagă o fază controversată de la Copa America 2015, când fundaşul chilian l-a provocat pe Edinson Cavani, iar acesta a primit roşu pentru ripostă.

În faţa a 57.442 spectatori au evoluat echipele:

Chile: Gabriel Arias - Paulo Cesar Diaz, Gary Medel (Igor Lichnovsky, 46), Gonzalo Jara (Nicolas Castillo, 90), Guillermo Maripan - Oscar Opazo, Erick Pulgar, Charles Aranguiz, Pedro Paulo Hernandez - Alexis Sanchez, Eduardo Vargas (Junior Fernandez, 32). Selecţioner: Reinaldo Rueda.

Uruguay: Fernando Muslera - Giovanni Gonzalez, Diego Godin, Jose Maria Gimenez, Martin Caceres - Rodrigo Bentancur, Federico Valverde (Sebastian Coates, 90+1), Giorgian de Arrascaeta (Jonathan Rodriguez, 75), Nicolas Lodeiro (Nahtan Nandez, 46) - Luis Suarez, Edinson Cavani. Selecţioner: Oscar Washington Tabarez. Meciul a fost arbitrat de brazilianul Raphael Clauss.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel