Universitate, decizie uimitoare. Studenții, puși să plimbe câini

Studenții unei universități vor avea posibilitatea de a merge la plimbare însoțiți câini. Motivul pentru care a fost luată această decizie. 

Universitatea East Anglia din Norwich, Marea Britanie, oferă studenţilor ocazia de a plimba câini ca măsură de prevenire a stresului în timpul sesiunilor, informează The Telegraph. Universitatea a primit un buget de circa 12.000 de lire pentru îmbunătăţirea stării studenţilor prin intermediul activităţilor fizice. O parte din această sumă este destinată terapiei cu câini.

Studenţii vor avea astfel posibilitatea de a merge la plimbare însoţiţi de câini pe plaja Cromer sau în pădurea Thetford. Câinii vor putea fi împrumutaţi atât de cadre didactice din cadrul universităţii cât şi de alte persoane. De asemenea, animalele ar putea fi luate cu titlu de împrumut de la un centru de zi local.

"Plimbarea câinilor îi ajută pe oameni" 

Iniţiativa este finanţată de la buget prin instituţia publică Sport England, care primeşte banii de la Departamentul pentru Cultură, Media şi Sport, şi parţial de la Loteria Naţională.

"Studiile noastre au demonstrat că plimbarea câinilor îi ajută pe oameni să îşi menţină nivelurile de activitate fizică. De asemenea, se ştie că aduce şi o gamă largă de beneficii sociale şi pentru sănătatea mintală", a declarat profesor Andy Jones de la Facultatea de Medicină din Norwich.

Vezi și: Poliția Română, postare neobișnuită pe Facebook: "Off, iubire! Imagini din ce în ce mai intime"

Salariu europarlamentar. Cât câștigă: sume fabuloase

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel