UniCredit, DECIZIE ŞOC. Concediază peste 6000 de angajaţi

Arhiva Foto
Arhiva Foto

UniCredit a decis să închidă 450 de sucursale şi să lase fără loc de muncă 6000 de angajaţi, în contextul restructurării băncii. 

Se întâmplă în Italia, iar concedierile de la UniCredit şi închiderile de sucursale ar trebui finalizate până în 2023, potrivit unei scrisori trimise către sindicate.

Planul, anunţat în decembrie 2019

Disponibilizările din Italia fac parte dintr-un plan anunţat în luna decembrie 2019, de CEO-ul băncii, Jean Pierre Mustier, potrivit căruia UniCredit îşi va reduce forţa de muncă cu peste 9%, adică va elimina 8.000 de poziţii.

Oficialii băncii au trimis o scrisoare către sindicate pentru a începe negocierile cu privire la reducerile de personal. Mustier a precizat de mai multe ori că reducerile de personal se vor face în baza unor pensionări anticipate, care să se alinieze cu ceea ce îşi doresc sindicatele.

CEO-ul UniCredit a pus în aplicare un plan prin care vrea reducerea costurilor, încât executivii vor să simplifice strucutra organizaţiei şi să optimizeze alocările de capital.

Astfel, vor fi închise 450 de sucursale şi vor fi dați afară 6.000 angajaţi, în Italia. UniCredit a publicat un profit peste aşteptări în al patrulea trimestru din 2019, scrie Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel