Credinţa în divinitate ne ajută să trecem peste obstacolele, furtunile şi încercările vieţii. Atunci când toată lumea pleacă şi se face linişte, rămânem cu sufletul nostru, în tăcere, îl putem auzi cum plânge sau strigă să-i deschidem porţile şi să îl ascultăm. El ştie ce ne dorim cu adevărat, unde găsim pacea şi vindecarea într-o lume în care nu putem evita tragedia. Acolo, în sufletul nostru, sălăşluieşte Dumnezeu, care e parte din fiinţa noastră, din tot ce cuprindem şi nu putem cuprinde cu ochii şi cu inima. Îl putem auzi când ne întoarcem la noi înşine, cei adevăraţi, şi învăţăm să ne ascultăm şi să ne mângâiem inimile rănite.
Aţi observat vreodată cum vă simţiţi într-un mod real, copleşitor, sufletul atunci când vorbiţi cu Dumnezeu? Câteva lacrimi vă inundă atunci obrajii şi nu ştiţi de ce. Nu puţine au fost momentele în viaţa mea în care m-a podidit un plâns adânc, sfâşietor şi eliberator atunci când am rămas doar eu cu Dumnezeu. Cu sufletul meu plin de bucurii şi suferinţe. Nu te poţi uita pe tine când te întâlneşti cu Dumnezeu. Căci te întorci, de fapt, la tine şi nu-ţi mai faci rău.
El ne bate la uşă
Pentru a ne simţi cu adevărat inima, e nevoie să-L primim pe Dumnezeu în vieţile noastre. Să deschidem ferestrele, uşa, porţile şi tot ce a fost zăvorât în uitare. El ne bate la uşă şi ne cântă la ferestre un cântec subtil, pe care îl putem auzi şi-l putem fredona doar în linişte, cu inima dezmorţită. Ce sublim plânge cântecul ăsta, şi câtă lumină se naşte din el! Să deschidem uşa şi să Îl invităm în casă. El va rămâne aici. Să dăinuie pe veci printre pereţii înfriguraţi, plini de temeri, bucurii, căderi în gol, prăpăstii, amintiri, vise şi zâmbete-lacrimi.
Credinţa nu doar că ne ajută să găsim un sprijin în momentele grele, să găsim un sens în suferinţă şi în viaţă, să ne întoarcem spre noi înşine, nu doar că ne umple de speranţă şi de pofta de a trăi, dar ne ajută să ne descoperim mai profund, să evoluăm şi să fim mai buni. Când devenim răi, când păcătuim, dacă avem credinţă, vom avea şi conştiinţa binelui şi răului, înţelepciunea şi dorinţa de a ne îndrepta, de a fi mai buni. Când îl ai pe Dumnezeu cu tine, nu poţi să doreşti răul celuilalt, să te bucuri pentru necazurile oamenilor şi să răneşti intenţionat. Nu poţi, căci ai sufletul vindecat, nu plin de ură, invidie şi furie. Ai iubirea şi compasiunea cu tine, ai învăţat să ierţi, să gândeşti, să simţi, să-l vezi cu adevărat pe celălalt, să accepţi diferenţele dintre tine şi ceilalţi, să asculţi şi să nu judeci. Eşti dezvoltat personal şi evoluat spiritual. Vrei să împrăştii lumină şi bine în jurul tău. Vrei ca ceilalţi să simtă că nu sunt singuri.
Alegi să nu faci rău nu datorită temerii faţă de Dumnezeu, ci pentru că ţi-e teamă să nu-ţi urâţeşti sufletul, răul contravine legilor tale morale şi sufleteşti, te simţi împlinit când îi vezi pe ceilalţi mai fericiţi. Dacă eşti credincios şi nu faci un rău doar pentru că ţi-e frică că vei fi pedepsit de Dumnezeu, înseamnă că nu L-ai cunoscut niciodată cu adevărat pe Dumnezeu. Ateii care fac un bine, doar pentru că simt din inimă, vor fi mereu deasupra celor care cred în Dumnezeu dintr-un interes personal şi egoist. Aceştia sunt oameni buni, fără un interes anume.
Ce spun studiile? Legătura dintre credinţă şi sănătatea mintală
Cercetările indică faptul că nivelurile mai înalte ale credinței și practicii religioase sunt asociate cu o mai bună sănătate mintală. În special, studiile sugerează că nivelurile ridicate de religiozitate sunt asociate cu rate mai scăzute de depresie, anxietate, tulburare de consum de substanțe și comportament suicidar. Religiozitatea este, de asemenea, asociată cu o mai bună sănătate fizică și bunăstare subiectivă. De asemenea, cercetările indică faptul că religiozitatea poate ajuta la procesul de vindecare a bolilor mintale. De exemplu, un studiu clasic de cercetare arată că recuperarea de la boli mintale grave, cum ar fi schizofrenia, este mai bună în țările cu niveluri mai ridicate de religiozitate.
De exemplu, participarea frecventă la un loc de închinare aduce persoana într-o comunitate de oameni care pot oferi sprijin material, moral, emoțional și social, toate acestea putând favoriza o bună stare de sănătate mintală. În mod similar, mulți oameni care suferă de boli mintale spun că rugăciunea privată și programarea religioasă (la televizor, radio sau internet) pot oferi consolare şi confort, ceea ce poate spori procesul de recuperare.
Celebrul sociologist israelian Aaron Antonovsky a susținut că angajamentul "existențial" (inclusiv religiozitatea) poate oferi un "sentiment de coerență", care oferă o semnificație profundă și un cadru organizatoric experienței individuale de viață. Acest cadru poate fi eficient în timpuri dificile, de stres şi suferință. Cercetările sale au arătat că acest lucru poate permite supraviețuitorilor Holocaustului să trăiască o viață sănătoasă mental.
Aceste constatări se suprapun cu studii care indică faptul că religiozitatea poate fi deosebit de importantă în momente de stres sporit și vulnerabilitate, de exemplu, atunci când persoana se confruntă cu un eveniment care îi schimbă viața, cum ar fi divorțul sau decesul unei persoane dragi. În aceste cazuri, religiozitatea este o resursă care poate ajuta oamenii să se adapteze mental la o nouă realitate.
Numeroase studii arată că religiozitatea este rar utilizată ca o resursă pentru recuperare în serviciile de sănătate mintală. De fapt, există o tensiune continuă între psihiatrie și religie, aceasta manifestându-se în rate ridicate de ateism printre profesioniștii din domeniul sănătății mintale, precum și în scepticismul față de religie printre figurile istorice de vârf din psihologie precum Freud, Skinner și Ellis. Această situație poate fi dăunătoare tuturor persoanelor cu boli mintale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
