Unde a mers Kovesi înainte de audierea din Parlamentul European. S-a aflat acum - video

Kovesi
Kovesi

Laura Codruța Kovesi a fost într-un loc special înainte de audierea din Parlamentul European pentru funcția de procuror șef european.

Laura Codruța Kovesi a mers la biserică.

"Bunicii m-au învățat să mă rog. Cred în Dumnezeu. Merg la biserică. Înainte de audierea în Parlamentul European, am fost la o biserică ortodoxă din Belgia. Erau mulți români. Nu mă așteptam. Erau peste 80 de persoane. A fost o slujbă impresionantă. A fost extraordinar. Am fost impresionată că erau mulți copii. Am văzut mulți copii, cred că vreo 30-40. Oamenii m-au întâmpinat foarte bine. Mă simțeam ca acasă vorbind românește. Am stat la slujbă.

Când s-a terminat slujba, cineva mi-a dat sarmale și cozonac. Oamenii m-au încurajat, lucru care m-a impresionat. Știau ce se întâmplă în România. Mi-au zis că urmăresc știrile. Știau de ce sunt în Belgia și m-au încurajat. Au zis că-mi țin pumnii", a mai povestit Laura Codruța Kovesi la Europa FM în interviul cu Andreea Esca.

”Este puțin trist să vezi așa mulți copii români în altă țară crescând cu regulile altor țări pentru că nu au de ales probabil”, a mai zis fosta șefă DNA.

Rezultat vot

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a obţinut miercuri cele mai multe voturi în Comisia LIBE a Parlamentului European, după audierile de marţi pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului European.

Laura Codruţa Kovesi a primit 26 de voturi, fiind urmată de candidatul francez Jean-Francois Bohnert, cu 22 de voturi, şi de candidatul german Andres Ritter, cu un vot, a anunţat Comisia de libertăţi civile (LIBE) pe contul său de Twitter.

În votul de marţi din Comisia pentru control bugetar (CONT), Laura Codruţa Kovesi a primit 12 voturi, fiind urmată de Jean-Francois Bohnert, cu 11 voturi, şi de Andres Ritter, cu un vot.

Laura Codruţa Kovesi, Jean-Francois Bohnert şi Andres Ritter au fost audiaţi marţi de comisiile reunite pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european.

Propunerea celor două comisii va fi acum trimisă Conferinţei Preşedinţilor şi preşedintelui PE, Antonio Tajani.

Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel