Un ”trădător” PSD, care a votat Guvernul Orban, a trecut la PNL

PNL
PNL

Unul dintre deputaţii PSD care a votat învestirea Guvernului Orban a anunţat că trece la PNL. 

Elena Hărătău, unul dintre deputații PSD care a votat învestirea Guvernului Orban, a anunțat, miercuri, conducerea Camerei Deputațillor, că, începând de luni, a demisionat din grupul PSD și că va activa în grupul parlamentar al PNL.

De asemenea, fostul deputat PSD Mihaiță Găină, care a votat moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă, a trecut în grupul parlamentar PNL. Găină și-a dat demisia din PSD pe 1 octombrie. 

Ce spunea Hătărău despre PNL înainte să-i voteze Guvernul

Elena Hărătău, unul dintre deputații PSD care a votat la învestirea Guvernului Orban, afirma, într-o declarație de presă în dimineața zilei votului, că PNL are în programul de guvernare închiderea și comasarea spitalelor. În acest context, ea îndemna românii să voteze „cu inima candidatul PSD” la alegeri.

„Istoria se repetă! Noul guvern al PNL, susţinut de candidatul Iohannis, anunţă închiderea şi comasarea spitalelor! Indiscutabil, românii trebuie să îl sancţioneze la vot pe candidatul PNL, Klaus Iohannis, pentru a nu se mai reveni la situaţia din anul 2010, când o serie de spitale din fiecare judeţ al ţării au fost închise şi comasate. Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”, arată Elena Hărătău, într-o declarație de presă afișată pe site-ul Camerei Deputaților, potrivit Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel