Un tânăr a făcut prăpăd într-o biserică din Bacău. Ce l-a supărat

O biserică din Bacău a fost devastată la sfârșitul săptămânii trecute de un tânăr revoltat că părinții îl obligă să meargă la slujbă. 

Tânărul a forţat uşa lăcaşului de cult, a intrat şi a distrus tot ce i-a ieşit în cale. A rostogolit o orgă în valoare de 15.000 de euro, a distrus o statuetă şi a incendiat masa altarului, relatează România TV.

Stricăciunile au fost descoperite după câteva ore de preot.

"A facut dezordine materiala, dar mai ales morala, care ne costa cel mai scump, creând tensiune in rândul credinciosilor. O zi intreaga, duminica, am petrecut-o intr-o mare framântare si nedumerire. Este un fapt care ne-a cutremurat, pe noi toti, iar la slujba am informat credinciosii cu ce s-a intâmplat, pentru a linisti atmosfera", a precizat preotul paroh Iosif Comorasu, citat de desteptarea.ro.

Acesta a precizat că, inițial, a presupus că ar putea fi vreun satanist, dar că se bucură că nu a fost așa, deoarece, duminică după-amiază, Poliția l-a anunțat că autorul a fost prins, interogat, reținut și, ulterior, internat la Psihiatrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel