Un responsabil american denunţă 'purificarea etnică' înteprinsă de Turcia în Siria (presă)

Un responsabil american de rang înalt a criticat, într-un raport, absenţa eforturilor din partea administraţiei Trump pentru a împiedica ofensiva turcă în Siria, care, potrivit oficialului, a provocat 'purificare etnică', transmite AFP, preluând cotidianul new York Times.

  William Roebuck, trimisul american pe lângă coaliţia antijihadistă internaţională, a criticat într-un raport 'eforturile determinate de purificare etnică' ale Turciei şi aliaţilor săi împotriva kurzilor în Siria, care 'nu pot fi definite decât drept crime de război sau purificare etnică', scrie cotidianul american. 'Într-o bună zi, când va fi scrisă istoria diplomatică, se va pune întrebarea ce s-a întâmplat aici şi de ce responsabilii nu au făcut nimic să împiedice acest lucru sau cel puţin să denunţe mai ferm pe lângă Turcia comportamentul acesteia', citează New York Times, care a obţinut documentul. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, a refuzat să spună dacă aceste 'pretinse comunicaţii interne private' sunt reale. 'Noi am fost clari asupra faptului că ne opunem ferm deciziei preşedintelui Erdogan de a intra în Siria şi am făcut totul, cu excepţia unei confruntări militare, pentru a evita acest lucru', a dat asigurări Morgan Ortagus. Conform purtătoarei de cuvânt, Statele Unite au tratat cu seriozitate informaţiile potrivit cărora luptători sprijiniţi de turci s-ar face vinovaţi de omorârea unor civili. 'Aceste întrebări rămân şi noi am ridicat problema la eşaloanele cele mai înalte ale statului turc', a precizat ea. Operaţiunea militară a Turciei a fost lansată după anunţul preşedintelui Trump de retragere a trupelor americane desfăşurate în Siria de-a lungul frontierei cu Turcia, ceea ce a fost interpretat ca undă verde dată Ankarei. Criticat puternic inclusiv din propria tabără, preşedintele american a înăsprit ulterior tonul şi a autorizat sancţiuni contra Turciei. Acestea au fost ridicate după ce Ankara a anunţat suspendarea ofensivei în baza unui acord convenit între Erdogan şi vicepreşedintele american Mike Pence. Trump şi Erdogan se vor întâlni la Casa Albă miercuri, 13 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel