Un oraş american nu va mai avea un bulevard care poartă numele lui Martin Luther King

Locuitorii metropolei americane Kansas City au votat pentru ca un bulevard să nu mai poarte numele celebrului activist pentru drepturile civile Martin Luther King, a informat presa locală, citată de AFP, scrie Agerpres. 

Circa 70% dintre persoanele care s-au pronunţat în cadrul unei consultări marţi au optat pentru această arteră lungă de 16 kilometri să revină la numele său anterior, "Paseo".

Kansas City, cel mai mare oraş din statul american Missouri, situat la graniţa cu Kansas, era unul dintre singurele oraşe americane care nu avea o stradă care să poarte numele celebrului activist pentru drepturile civile.

Prin urmare, consiliul municipal a decis în luna ianuarie să redenumească "Paseo" cu numele de Martin Luther King.

Măsura nu a fost însă apreciată de o importantă parte a populaţiei care, deşi este de părere că oraşul ar trebui să aducă un omagiu emblematicului pastor, a preferat să păstreze numele bulevardului istoric.

Grupaţi într-o asociaţie denumită "Save The Paseo", aceşti locuitori s-au organizat în număr suficient de mare pentru a obţine organizarea unei consultări populare, care le-a adus de altfel şi o victorie.

"Paseo" nu va mai păstra numele lui Martin Luther King decât nouă luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel